Reclamă

Comercianții de produse fertilizante, precum și importatorii de îngrășăminte riscă amenzi usturătoare.

Ministerul Agriculturii a publicat spre dezbatere un proiect de lege privind stabilirea unor măsuri aplicabile managementului produselor fertilizante.  Precum și pentru modificarea Legii nr. 232/2010 privind regimul de import al mostrelor de îngrășăminte și al îngrășămintelor.

Sancțiuni mari pentru firmele cu probleme

Așadar, punerea la dispoziție pe piață a produselor fertilizante care nu au marcaj CE, neînsoțite de declarația de conformitate UE care atestă faptul că a fost demonstrată îndeplinirea cerințelor stabilite de Regulamentul (UE) 2019/1009, se poate sancționa cu amendă de la 30.000 lei până la 50.000 lei, precum și retragerea de la comercializare.

Sursa: Social Media

Pentru nerespectarea în produsul fertilizant a conținutului minim de nutrienți prevăzut în anexa nr. II la Regulamentul (UE) 2019/1009 se amendează cu amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei, precum și retragerea de la comercializare.

Amenda constituie și nerespectarea cantității de îngrășăminte menționate pe ambalaj, aspect care se amendează de la 20.000 lei până la 30.000 lei, precum și cu retragerea de la comercializare.

Mai mult, neînregistrarea la direcțiile pentru agricultură județene se sancționează cu amendă de la 20.000 lei până la 30.000 lei.

Dacă operatorii economici refuză furnizarea de  documente și informații solicitate de autoritatea competentă în activitatea de supraveghere a pieței și de control a produselor fertilizante puse la dispoziție pe piață se amendează cu sume cuprinse de la 5.000 până la 20.000 lei.

Amenzi cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei pentru produsele fertilizante neautorizate

Pentru comercializarea de produse fertilizante cu alte caracteristici decât cele înscrise în documentele însoțitoare sunt prevăzute amenzi de la 20.000 lei până la 30.000 lei, dar și retragerea de la comercializare.

Mai mult, și utilizarea autorizației RO – fertilizant pentru produsele fertilizante care nu sunt autorizate se amendează cu sume de la 10.000 până la 20.000 lei precum și cu retragerea de la comercializare.

Vânzarea de produse fertilizante fără marcaj CE sau autorizație RO – fertilizant se sancționează cu amenzi de la 10.000 până la 30.000 lei, precum și cu retragerea de la comercializare.

De asemenea, vânzarea de produse fertilizante care nu respectă cerințele de etichetare este amendată cu amendă de la 10.000 până la 20.000 lei.

Asta nu va fi însă singura problemă cu care se confruntă companiile din domeniu. Prețurile îngrășămintelor erau deja ridicate din cauza creșterii prețurilor angro la gaze.

De altfel, Rusia și Ucraina sunt unii dintre cei mai mari producători în agricultură și alimente la nivel mondial. Rusia produce cantități enorme de nutrienți precum potasiu și fosfat, ingrediente foarte importante în îngrășăminte, care permit plantelor să crească.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro