Marco Dulca, mijlocașul de la Chindia Târgoviște părea că trăiește cea mai frumoasă poveste de dragoste alături de tenismena Mihaela Buzărnescu, dar se pare că nu a fost așa. Fosta sa iubită l-a acuzat pe fotbalist de violență psihică.
Cei doi s-au despărțit luna aceasta după o relație de aproape șase luni. Deși erau de puțin timp împreună și-au petrecut Sărbătorile de Iarnă în Maldive, unde s-au bucurat de soare și căldură. Aceștia nu au dat nicio idee că între ei lucrurile nu mai funcționează, însă, Miki îl acuză pe acest de lucruri grave.
Miki Buzărnescu a mărturisit într-o postare pe Instagram toată suferința prin care a trecut în ultima perioadă. Aceasta spune că a suferit mult din cauza fostului partener și i-a acceptat toate insultele și umilințele pe care i le-a produs acesta. Tenismena știe că pentru această perioadă va primi lucruri bune în viitor, care o vor face extrem de fericită și va uita drama prin care a trecut.
„Aceste ultime 6 luni au fost foarte grele pentru mine, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Sunt atât de recunoscătoare că am revenit după accidentare și că pot juca din nou. În viața personală am pus totul pe tavă, m-am implicat total, la fel cum o fac și în viața profesională. Dumnezeu știe prin ce am trecut, dar eu am fost cea care a acceptat insultele, umilințele, rănile, acuzațiile produse de imaginația lui. Ce abuz mental!
Aceste lucruri lasă urme. Toate relele pe care le-am primit și prin care am trecut se vor transforma în ceva bun pentru mine, într-un anumit moment.”, a scris Mihaela Buzărnescu, pe Instagram.
Social Media
Marco Dulca a reacționat la acuzațiile fostei iubite
Totul a fost dat uitării de către cei doi, iar orice urmă de relația lor de pe rețelele de socializare a fost șters. Marco Dulca a reacționat la acuzațiile pe care i le aduce fosta iubită și consideră că nu este un subiect de abordat în presă.
„Eu niciodată nu mi-am spălat rufele în public sau în presă. Orice am avut de rezolvat, am rezolvat cu persoana respectivă față în față. Nu-s genul, am o educație. Lumea mă cunoaște. Ok, ea asta a ales. Acum, fiecare cu alegerile lui. Nu vreau să vorbesc mai multe despre acest subiect. Eu îi urez multă baftă.”, a declarat Marco Dulca, pentru Fanatik.
Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.