Iulia Albu și Mike s-au aventurat în testul suprem pentru relația lor. Cei doi au spus „da” emisiunii „America Express” și a fost reală supriză pentru cei de acasă să îi descopere, mai ales că Mike este pentru prima dată în fața reflectoarelor pentru atât de mult timp.
Iulia Albu este o împătimită a aventurii și, fiind un om de televiziune, nu avea cum să rateze o emisiune precum „America Express”. Criticul de modă și-a asumat de acasă că o să fie supusă unor situații limită, că nervii îi vor fi testați la maxim și că va fi nevoie să renunțe la orice mască de dragul de a da bine pe sticlă.
Într-o astfel de aventură precum „America Express”, Iulia nu avea cu cine să facă o pereche mai bună decât cu Mike, iubitul ei. Cei doi sunt împreună de șase ani, iar faptul că au rezistat atât de mult timp împreună i-a făcut să creadă că nimic nu este mai puternic decât legătura dintre ei.
Mike este foarte dur cu Iulia
Iulia a folosit cele mai puternice argumente pentru a-l convinge pe Mike să participe la „America Express”. Cei doi s-au aventurat pe „Drumul Soarelui” fără să știe prea mult ce îi așteaptă.
Spre deosebire de Mike care a luat contact pentru prima data cu o astfel de competiție, Iulia are avans o experiență de câteva zile, atunci când a fost aleasă ca handicap pentru echipa formată din Eliza și Cosmin Natanticu. Deși gradul de intensitate nu se compară, atmosfera a fost similară.
Despre acest rol Iulia a vorbit și acum, atunci când echipa formată din Edward și Cleopatra a primit handicapul lor pentru etapa a doua. La testimoniale, Iulia a descris cum a fost experiența ei ca handicap, moment în care Mike a simțit nevoia să o completeze cu o jignire destul de dură la adresa ei.
„Eu am fost în rol de handicap, eu am fost un handicap ceva mai special, eu i-am și ajutat foarte mult pe Natantici”, a spus Iulia.
„Ea a fost un handicap-at”, a spus Mike.