Reclamă

Pandemia și răspândirea rapidă a coronavirusului a dus la restricții internaționale de circulație. Acest lucru a blocat mii de marinari pe vapoare, schimburile fiind amânate de companiile de shipping pentru o lună.

Ovidiu Cupșa, directorul Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), a declarat că comunitatea marină încearcă să găsească soluții pentru a debloca situația.

“În acest moment, datorită restricțiilor internaționale de circulație impuse de criza de coronavirus cea mai mare parte din schimburile de echipaj s-au amânat. Multe din companii au luat hotărârea amânării schimburilor de echipaj în jur de o lună de zile, însă, din punct de vedere al funcționării efective a sectorului maritim, acesta funcționează normal, cu aceste întârzieri la schimburile de echipaj. Se prelungesc contractele la navă și, bineînțeles, contractele celor de la uscat intră în vigoare mai târziu”, a declarat șeful CERONAV.

Prelungire automată a certificărilor

Directorul CERONAV a menționat și faptul că această situație aduce probleme cu privire la valabilitatea documentelor și certificărilor obținute de marinari.

“Marea majoritate a marinarilor când pleacă în voiaj au cerințe de la companii să aibă o valabilitate a documentelor minim șase luni. Bineînțeles că din cauza prelungirii contractelor vor fi situații în care este posibil ca documentele lor să expire la navă, în timpul voiajului, iar asta duce la neconformitatea documentelor conform normelor și reglementărilor internaționale. Din această cauză cred că una din principalele soluții care ar putea fi adoptate de către Organizația Maritimă Internațională (IMO) alături de alte soluții de ameliorare a schimburilor de echipaj ar fi prelungirea automată a documentelor existente pentru ca ele să fie conforme la orice eventual control.

Există mai multe demersuri în sensul acesta. Există demersul sindicatelor europene din transporturi, care a trimis o scrisoare comisarului european în vederea găsirii unor soluții de derogare la deplasarea echipajelor navelor, iar pe de altă parte, personal, în calitate de ambasador maritim, am trimis secretarului general o scrisoare, probabil că nu sunt singurul care am făcut-o la nivel mondial, prin care cer să se analizeze soluția prelungirii certificărilor, pentru ca ele să fie conforme. E vorba de câteva mii de marinari români. Dar nu toți se află în situația prelungirii documentelor. Unii dintre ei le au valabile”, a mai adăugat Ovidiu Cupșa.

CERONAV speră ca lucrurile să reintre în făgașul normal

“Important e ca toate aceste soluții la nivel global să fie integrate pentru că sectorul maritim este unul din sectoarele extrem de importante în mersul economiei mondiale. Cea mai mare parte a mărfurilor, fie că e vorba de alimente, de medicamente, materie primă sau așa mai departe, are și o componentă de transport naval. Și practic funcționarea normală sau cât mai optimă a transporturilor maritime pe de o parte asigură și funcționarea economiei mondiale și creșterea capacității noastre de a ne lupta cu această pandemie. Este foarte important să existe medicamente, alimente, echipamente și așa mai departe”, a conchis Ovidiu Cupșa, directorul general al CERONAV.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro