Mihail Hodorkovski, unul dintre liderii opoziției din Federația Rusă și fost oligarh, a transmis un avertisment către cetățenii români în legătură cu alegerea viitorului președinte al României. Acesta a menționat că trebuie luată în considerare o anchetă internațională care a expus legăturile dintre un fost șef de campanie al candidatului Mircea Geoană și un afacerist din Federația Rusă.
„Mircea Geoană, numărul doi din NATO, candidează la președinția României și îl critică pe Putin. Cu toate astea, partenerul de afaceri al unui consilier de-ai lui Geoană are legături directe cu Kremlinul”, a transmis Hodorkovski pe platforma X (anterior Twitter), citând concluziile investigației respective.
Hodorkovski a reamintit și de vizitele efectuate de Mircea Geoană în anul 2009 la Moscova, care au fost criticate și considerate suspecte datorită întâlnirilor sale cu oficiali ruși de rang înalt. „Este destul de șocant că NATO nu ar lua în calcul astfel de informații atunci când numește persoane în astfel de funcții înalte. Românii ar trebui să țină cont de acest lucru atunci când se vor duce să își aleagă președintele”, a adăugat liderul opoziției ruse.
Declarațiile lui Hodorkovski vin în contextul publicării unei investigații de către jurnaliștii de la The Organized Crime and Corruption Project (OCCRP). Investigația dezvăluie legăturile dintre Rareș Mănescu, fost primar al Sectorului 6, și un om de afaceri rus, în perioada în care Mănescu era implicat în campania lui Mircea Geoană. Ancheta a beneficiat de colaborarea jurnaliștilor de la Context.ro, Delfi, Dossier Center, Rise Moldova și reporter.london.
Mihail Hodorkovski, care a petrecut zece ani în închisoare pe vremea când era considerat cel mai cunoscut opozant al lui Vladimir Putin, și-a exprimat îngrijorările în cadrul unei declarații făcute prin intermediul contului său de X, cerând public atenție asupra vieții politice din Federația Rusă.
Vizitele lui Geoană la Moscova, inclusiv cea din aprilie 2009, au fost aranjate de un om de afaceri rus cu interese în domeniul energetic din România, și au generat speculații privind motivele acestora, fiind discutate inclusiv în cadrul postului B1 TV de către fostul președinte Traian Băsescu la momentul respectiv.
De asemenea, scurgerile de date de pe platforma Wikileaks au dezvăluit existența unor telegrame ale Ambasadei SUA care menționau modul misterios în care Geoană abordează relațiile cu Rusia, subliniind două vizite secrete la Moscova, asupra cărora Geoană nu a făcut comentarii publice.