Cunoscutul numerolog Mihai Voropchievici a vorbit la Antena 3 despre karma unei zodii și cum va fi anul 2022 în funcție de rune pentru fiecare nativ.

O perioadă grea urmează pentru nativii zodiei Fecioară, care vor trece prin câteva schimbări majore la care nu se așteptau. Trebuie să fie extrem de atente la ceea ce urmează să facă sau să semneze. Karma lor îi poate ajuta sau nu, în funcție de ceea ce au făcut într-o viață anterioară.

Pinterest

Horoscop Rune pentru anul 2022

Runele sunt un sistem antic creat de celtici, unde fiecare literă este aducătoare de un mesaj valoros.

1. Berbec – Dagaz

Aceasta rună este aducătoare de noroc și anunță o perioada de prosperitate. Lasă îndoielile deoparte și totul va merge perfect. Dacă ești pasionat de dezvoltare spirituală, universul este alături de tine și vei avea parte de transformări.

2. Taur -Kenaz

Urmează un succes pentru care ai muncit foarte mult. Fii recunoscător pentru talentele tale și pune-le în valoare pentru a fi recompensat. Se vede un alt loc de muncă, care te va face mult mai fericit. Renunță la lucrurile care te țin blocat într-o realitate din care vrei să ieși.

3. Gemeni- Inguz

Viitorul se vede favorabil pentru nativii zodiei Gemeni. Unele capitole se pot încheia, iar altele se vor deschide. Eliberează-te de tot ce este negativ în viața ta și axează-te doar pe lucrurile bune.

4. Rac – Wunjo (inversată)

Urmează o perioadă nu tocmai fericită, dar nu este nevoie de dramă. Ai nevoie de o schimbare în viața ta, iar acum a venit momentul.

5. Leu – Nauthiz (inversată)

Când runa este inversată, este nevoie ca tu să privești în interiorul tău. Problema nu este în mediul extern, ci în tine. Caută să te redescoperi și să elimini tot ce nu este necesar în viața ta.

6. Fecioară – Teiwaz

Urmează o perioadă activă în viața ta, aventuri sau evenimente importante pot să apară oricând. Dacă ai o idee de afacere, acum este momentul să o pui în practică și ține minte că doar perseverând o să reușești.

7. Balanță – Berkana

Runa indică o perioadă de creștere. Este o perioadă foarte bună pentru studiu, cursuri sau dezvoltare personală. Te simți bine fizic și psihic. Dezvoltarea necesită efort, dar și cunoaștere, așa că orice efort în acest sens, este foarte important.

8. Scorpion – Mannaz

Perioada următoare este ideală pentru a face schimbări, fii calm și analizează-te mai mult. Dacă ți se pare că nu te înțelegi cu oamenii din jurul tău, fii stăpân pe sine și nu deveni agresiv.  În acest fel, vei avea parte și de un câștig.

9. Săgetător – Isa

Perioada următoare pentru Săgetători este de stagnare. În această perioadă încearcă să-ți pui viața în ordine, fiindcă rezultatele muncii vor veni mai târziu, dar trebuie să ai răbdare.

10. Capricorn –Thurisaz

Urmează o perioada in care ai nevoie de reflectie. Nu te grăbi în nicio alegere pe care o vei face. Concentrează-te pe oportunitățile care apar în calea ta în toate domeniile.

11. Vărsător – Ansuz (inversată)

Poate fi o perioadă confuză și poți simți că nu intelegi ce se petrece. Ți se pare ca acțiunile tale sunt în zadar, însă nu ește așa. Rezultatele acestei perioade vor fi mari. Bucură-te de prezent și fii recunoscător pentru tot ce ai trăit.

12. Pești – Jera

Urmează o perioada favorabila pentru nativii pești. Pentru a-ți atinge orice obiectiv, trebuie să depui efort. Ai grijă să te relaxezi și să nu muncești până la epuizare.