Vulpița e pe val de când a venit la București, iar acum ies la iveală și admiratorii ei din lumea mondenă. Tânăra din Blăgești i-a căzut cu tronc lui Mihai Trăistariu care a facut declarații curajoase la adresa ei, în direct. Este vorba de dragoste la prima vedere!

După ce a ajuns să fie plăcută de o țară întreagă, Vulpița nu se lasă cu una cu două și fără să vrea, iată că o vedetă de la noi a pus deja ochii pe ea.

Despre Mihai Trăistariu este vorba, artistul postând în urmă cu doar câteva ore un colaj făcut în care apare împreună cu nimeni alta decât Veronica Stegaru. Fotografia nu a fost postată simplă, ci alături de o descriere care a uimit pe toată lumea.

Cântărețul mărturisește că s-a îndrăgostit de tânâra din Blăgești și îi pare rău că deja este căsătorită, bineînteles cu Viorel.

„Am găsit poza aia care m-a șocat cumva, pentru că ei erau niște oameni simpli de la țară și era neîngrijită, nearanjată, în niciun fel și acum, când am văzut poza asta nici nu ai fi zis că este Vulpița. Dacă o cizelezi puțin și o aranjezi, o trimiți la școală și o aranjezi în halul în care au reușit ei, să o transforme într-o divă, e numai bună de divorțat! Sunt convins că mai primește mesaje de la tot felul de băieți, dar cred că și el primește. Așa că cel care cedează primul rupe căsnicia.” a spus Mihai Trăistariu.

Mai mult de atât, artistul declară că are și lucruri în comun cu celebra Vulpiță:

”Uite, până și la culoarea ochilor semănăm”, a mai adăugat el.

Mihai Traistariu așteptă cu nerăbdare ca soții Stegaru să divorțeze și e pregătit să-i fure inima Veronicăi.

„Eu când vorbeam de idealul meu feminin, chiar asta spuneam. Să fie o fată simplă, gospodină, cuminte, să râdă, să fie veselă. Și atunci, îmi plac fetele de genul ei. E o fată dorită și acu, cu cât arată mai bine, o să facă concurență vedetelor feminine de la noi. Păcat că e luată. Așteptam divorțul și o să mă pun cap de listă pentru propunere.”, a mai spus Mihai Trăistariu.

Viorel ar trebui să o țină în puf pe Vulpița, pentru că variante mult mai atrăgătoare îi apar femeii în cale. Va rezista Veronica tentațiilor de la Capitală și îi va rămâne ea fidelă soțului ei? Asta rămâne de văzut!