Reclamă

Mihai Trăistariu este foc și pară pe fratele lui. Artistul a ajuns la capătul răbdării în ceea ce îl privește. Din acest motiv a luat o decizie neașteptată. Acesta vrea să îl trimită la azil pe cel alături de care a împărțit aceeași familie. De ce? La baza acestei situații stau problemele financiare pe care fratele cântărețului le-ar avea.

Mihai Trăistariu, decizie șocantă legat de fratele lui

Mihai Trăistariu a fost mereu extrem de deschis în ceea ce privește viața lui. Artistul a vorbit despre problemele prin care a trecut în copilărie din cauza sărăciei. Puțini știu însă că el are un frate. Din nefericire, soarta a avut un parcurs diferit pentru cei doi.

Vasile Trăistariu este fratele mai mare al artistului. Acesta are o meserie admirabilă însă nu atât de bine plătită. Acesta este pictor, motiv pentru care nu reușește să se întrețină singur. Astfel, colacul de salvare a fost mereu fratele lui care are o situație financiară mult mai bună. Mai mult, o serie de probleme de sănătate fac imposibil traiul unei vieți normale pentru acesta.

Fratele meu a lucrat ca profesor de desen, o perioadă de timp, dar a renunțat la locul de muncă și a decis că e un artist. Așa că încearcă să facă un fel de afacere cu tablouri la comandă. Însă nu prea e piață pentru asta! L-am întrebat câți bani a câștigat luna trecută din vânzarea tablourilor. Mi-a răspuns că 100 de lei. Păi, cum poți trăi cu 100 de lei în ziua de astăzi?” , a precizat Mihai Trăistariu.

Cei doi frați mai au o soră cu care deseori Mihai se sfătuiește legat de fratele lor. Ea ar fi fost cea care a propus ca Vasile Trăistariu să fie ajutat într-un alt mod.

Sora mea a propus să-l internăm la un azil, dacă așa stau lucrurile. În sensul că pare că nu-și duce propria grijă. Dar încă ezităm să facem asta!” , a dezvăluit cântărețul.

 

În trecut, artistul l-a ajutat de nenumărate ori pe fratele lui, cu bani. Inclusiv atunci când i-au fost tăiate utilitățile.

Frații Trăistariu au acut o copilărie marcată de probleme. Aceștia au crescut cu un tată violent, asistând de multe ori la episoade de agresiune asupra mamei lor.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro