Mihai Trăistariu și-a adus aminte de boacănele pe care le-a făcut în copilărie, însă de departe cea mai gravă a fost faptul că a dat foc la casă.Acest lucru s-a întâmplat pe vremea când artistul locuia la Piatra Neamâ și avea vârsta de 12 ani. Ținea chibriturile în mână și nu știa la ce anume le poate folosi, moment în care a văzut un prosop în baie și s-a gândit să-i dea foc.
Nu mult a trecut până ce focul a început să se extindă, iar Mihai Trăistariu văzând că ușa din lemn arde, de frică, s-a ascuns sub pat. După 30 de minute au venit la ușă vecinii care semnalau faptul că în casa lor arde ceva.
„Am dat foc la casă”
„Am dat foc la casă. Stăteam la Piatra Neamț și aveam cam 12 ani. Țineam chibriturile în mână și nu știam ce să fac cu ele. Am văzut un prosop agățat în baie și i-am dat foc. Focul s-a dus în sus și după a început să ardă ușa din lemn.
Am fugit repede sub un pat din casă și am lăsat totul să ardă, gândindu-mă că iau bătaie. După jumătate de oră au venit la noi niște vecini disperați: vedeți că arde și așa a descoperit mama focul.” a declarat Mihai Trăistariu pentru Spectacola
Când vine vorba de regrete, cântărețul a mărturisit că are o părere de rău în privința faptului că nu a reușit să strângă bani de la începutul carierei. Dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi fost bogat, după cum chiar el spune. În același timp, Mihai regretă că părinții săi nu mai sunt în viață și nu se pot mândri de fiul lor.
„Am două. Primul: am făcut așa mulți bani cu cariera asta și nu îi văd, risipeam banii, nu i-am strâns. Au fost peste 3 milioane de euro, în 20 de ani. Acum eram bogat. Al doilea regret este că părinții mei nu mai trăiesc și nu mai văd că am ajuns un om de succes.” a declarat Mihai Trăistariu pentru sursa citată