Mihai Polițeanu, ales primar al municipiului Ploiești, a declarat la Interviurile Digi24.ro că „puterea unui independent este exact ca aceea a unui primar membru de partid”. Polițeanu a afirmat că în ambele cazuri edilul trebuie să negocieze cu formațiunile politice din consiliul local pentru a forma o majoritate. Cei care l-au votat s-au exprimat „anti-PSD, anti-PNL, antisistem”.
„Puterea unui independent este exact ca aceea a unui primar membru de partid. Este absolut o aiureală ceea ce spun oamenii. Gândiți-vă că niciun partid… habar n-am dacă există vreun partid în țară în reședință municipiu de județ -, cel puțin în Ploiești nu are majoritate absolută în consiliul local. PSD plus PNL nu au majoritate absolută în Consiliul Local Ploiești, ba dimpotrivă, sunt în minoritate. Nu există nicio diferență între un primar independent și un primar membru de partid. Oricare dintre ei trebuie să-și construiască majoritatea, trebuie să discute, să ajungă la compromisuri, trebuie să lupte… ceea ce face un primar”, a declarat Polițeanu.
Primarul ales a punctat că „se întâmplă această porcărie făcută de PSD și PNL” privind alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, menționând că astfel de tactici au dus la divizarea voturilor. „Știam foarte bine și știau foarte bine că 7 sau 8 dintre contracandidați, care nu au nicio șansă, fură voturi de la mine și totuși unii au făcut-o cu intenție, unii din orgoliu, să zicem”, a declarat Polițeanu.
„Suntem la jumătatea drumului pentru îndeplinirea obiectivului politic pe care mi l-am propus – trimiterea PSD și PNL în opoziție, în Consiliul Local Ploiești, deci scoaterea cu totul de la butoane a PSD și PNL”, a spus Polițeanu, subliniind că aceste partide au condus timp de 34 de ani orașul, care a suferit de pe urma gestionării lor.
În urma alegerilor locale desfășurate duminică, Mihai Polițeanu a câștigat Primăria Ploieștiului cu 17.913 voturi (25,49%), urmat de candidatul liberal Bogdan Nica cu 14.098 voturi (20,06%) și de actualul primar social-democrat Andrei Volosevici, cu 13.623 voturi (19,39%). Răzvan Enescu de la ADU a obținut 8.030 de voturi (11,43%).
În ceea ce privește componența viitorului Consiliul Local, Alianța PSD-PUSL a obținut 6 mandate, la egalitate cu PNL. ADU are 5 mandate, Partidul „Mişcarea Noi, Ploieștenii”, care l-a susținut pe Polițeanu, a obținut 4 mandate, AUR – 4 mandate, iar Partidul „România în Acţiune” două mandate.