În urmă cu ceva timp, Mihai mărturisea că tatăl său are datorii la el, iar acum după ce s-a întors din Republica Dominicană speră ca și le va plăti. Suma pe care fostul concurent trebuie să i-o da înapoi se ridică la 1.500 de euro.

Mihai Zmărăndescu: Poate își va plăti datoriile pe care le are față de mine

Relația tată-fiu s-a răcit și din cauza unor datorii pe care fostul concurent le are față de fiul său. În urmă cu puțin timp, fiul lui Cătălin Zmărăndescu mărturisea că nu crede că va mai primi vreodată acea sumă, iar acum după ce a fost eliminat, tânărul se gândește că fostul concurent îi va da înapoi banii.

Există informații conform cărora pentru o săptămână petrecută în junglă, Cătălin Zmărăndescu ar fi primit 4.500 de euro, iar suma pentru cele două luni se ridică la 50.000 de euro.

„Acum s-a întors cu niște bani de la Survivor România. Poate își va plăti datoriile pe care le are față de mine. Alea pe care le are faptic, de la banii pe care i i-am dat eu în mână, nu și celelalte, că sigur se face că nu înțelege despre ce e vorba”, a spus Mihai Zmărăndescu pentru fanatik.ro. 

Mihai, fiul lui Cătălin Zmărăndescu speră că tatăl său își va plăti datoriile pe care le are față de el: „Acum s-a întors cu niște bani de la Survivor România”
Social media

Chiar dacă fostul concurent a ajuns în țară de ceva timp, Mihai nu își dorește să ia legătura cu tatăl său. Nici la aeroport, fiul său nu și-a dorit să se întâlnească cu fostul concurent. Cătălin Zmărăndescu a fost așteptat doar de soția sa și de cei doi copii pe care îi are cu ea.

„Nu mai vreau să aud de el! Ce să ne spunem? Că în afară de a întoarce vorbele ca să îi fie lui bine nu aș auzi oricum. Ce să îmi explice? De ce nu a fost lângă mine atunci când aveam nevoie? Că a uitat că are și alți copii?”, a mai spus fiul lui Cătălin Zmărăndescu pentru sursa citată anterior.