Mihai Chirica, primarul Iașiului, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că a elaborat un proiect legislativ care să interzică înmatricularea vehiculelor cu normă de poluare sub Euro 4.

„Prin articolul 1 cerem interzicerea înmatriculării în România a oricărui tip de vehicul sub norma de poluare Euro 4. La articolul 2 menţionăm că interdicţia nu este aplicabilă utilajelor cu autopropulsie şi vehiculelor utilizate de către instituţiile de intervenţie şi apărare, aşa cum sunt prevăzute de lege. Spre exemplu, nu o să măsurăm normă de poluare la tancuri sau la mai ştiu eu ce. Acelea sunt autovehicule speciale şi se supun altor legi. Motivaţia principală este legată de faptul că toate statele europene, aşa cum e şi pe site-ul Comisiei Europene, şi-au făcut un plan de măsuri privind creşterea calităţii aerului. A doua motivaţie este faptul că din cele cinci principii generale pe care Comisia Europeană şi le-a propus pentru perioada de finanţare 2021-2027, pe locul doi se află o Europă mai verde, fără emisii de carbon, aplicarea acordului de la Paris şi investiţii în tranziţia energetică, energia de resurse regenerabile şi combaterea schimbărilor climatice. Nu ştiu dacă priorităţile sunt în ordinea enumerată de CE dar cred că stau pe acelaşi punct”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Primarul din Iași a declarat că sa inspirat de la statele europene care au interzis circulația vehiculelor poluante sau au crescut taxele pentru acestea.

„În diverse state europene, pentru combaterea poluării aerului, în Belgia, regiunea Valonia, a fost introdusă o taxă anuală de până la 2.500 de euro pentru orice vehicul care emite mai mult de 255 de grame de CO2 pe kilometru. Gândiţi-vă care a fost motivul pentru care au ajuns atâtea hârburi în România. Păi de ce să plătească unul pentru o maşină Euro 3 taxă statului belgian 2.500 de euro pe an numai ca să o aibă, când o poate vinde unui român, bulgar, cu 2.500 de euro. Practic el economiseşte 3.000 de euro, scapă statul de un deşeu şi rezolvă o problemă de mediu”, a declarat primarul Mihai Chirica.