Reclamă

Mihai Bobonete i-a scris un mesaj Clotildei Armand, primarul Sectorului 1. Actorul i-a reproșat acesteia faptul că străzile nu mai sunt asfaltate de peste 10 ani. Iată și ce răspuns a primit actorul din partea acesteia.

Mihai Bobonete a răbufnit. Astfel, îndrăgitul actor a ținut să-i lase un mesaj Clotildei Armand, primarul Sectorului 1. Acesta îi reproșează primarului faptul că anumite străzi nu au mai fost asfaltate de mai bine de 10 ani. Juratul de la „Românii au talent” i-a transmis femeii tot ce avea pe suflet.

„Sper ca toate drumurile pe care le mai aveți de făcut în viața asta să fie la fel ca bucata asta de șosea pe care merg de 10 ori pe zi. Eu împreună cu cei doi copii ai mei care mă întreabă tot timpul de ce nu vine nimeni de 10 ani încoace să pună un asfalt.

(…) Să nu-mi începeți acum că nu ține de noi, că e la capitală, că mai sunt situații… Acum o săptămână am auzit o declarație care reflectă fix potența unui primar.

«Eu știu că toate linoleurile din tramvaiele bucureștene trebuie schimbate, dar nu avem bani!». Domnul Nicușor, eu știu că aș face surf, dar nu am placă și mai știu unele lucruri. Nu am chef și mi-e și scârbă să vi le spun că sigur găsiți o scuză la toate. Doamna Clotilde sunteți cel mai degeaba”, este mesajul scris de Mihai Bobonete.

social media

Clotilde Armand i-a răspuns lui Mihai Bobonete la mesajul postat în legătură cu străzile neasfaltate

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, i-a răspuns în cele din urmă actorului. Ea a precizat că acea porțiune de drum aparține de fapt Primăriei Capitalei. Mai mult, femeia și-a cerut scuze pentru neplăcerile cauzate cetățenilor care locuiesc în acea zonă.

„Această porțiune aparține de Primăria Capitalei iar Primăria Sectorului 1 nu are cum să intervină. Nu are cadru legal. Anul trecut am mai reamintit asta. Acum, pentru disconfortul creat eu sunt pregătită să îmi cer iertare tuturor locuitorilor din zona asta.

Dar scuzele mele nu vor asfalta drumul și nici nu vor folosi. Așa că am sunat la Administrația Străzilor să se ocupe de drum. Să nu se mai repete situația voi propune Consiliului local un proiect de hotărâre prin care să preluăm noi strada Jandarmeriei la Sectorul 1.

Profit de ocazie să reamintesc că am mai propus Consiliului local preluarea mai multor străzi cu probleme aflate în Sectorul 1 pentru modernizarea lor dar alianța PSD și PNL au refuzat sistematic să voteze. Rezultatul? Degeaba – așa cum bine spuneți”, a spus Clotilde Armand.

Acum, întrebarea este următoarea. Va lua Clotilde Armand în vedere aceste probleme sau nu? Este puțin probabil ca în următoarea perioadă să se asfalteze acea porțiune de drum.


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro