Mihai Bobonete și soția acestuia formează un cuplu de 26 de ani. Actorul a cunoscut-o pe Cătălina în adolescență, iar de atunci sunt de nedespărțit. Cei doi au o familie fericită, doi copii, însă micile certuri își fac simțită prezența și în relația acestora. Mihai Bobonete a vorbit deschis despre căsnicia sa și despre cum decurg lucrurile în sânul familie.
Mihai Bobonete și Cătălina se mândresc cu 26 de ani de relație și 13 de căsnicie. Cei doi se înțeleg perfect, iar de-a lungul timpului au trecut prin multe împreună. Într-un interviu recent, actorul a vorbit despre relația de cuplu și despre cum sunt aplanate conflictele care mai apar între el și soția sa. Acesta a declarat că la fel ca în orice altă familie mai apar uneori și neînțelegeri, însă totul se rezolvă cu puțin umor și răbdare.
„De dragul femeii, mai las de la mine și cred că tot timpul liniștea întregii familii vine atunci când femeia e liniștită, altfel mari controverse nu avem noi. Ne mai certăm pe colacul de la toaletă, pe sarea din mâncare, pe statul pe telefon, că am exagerat cu băutura sau cu mâncarea, că i-am zis-o lu nu știu cine prea nu știu cum, d-astea minore…
De multe ori ne-a scos umorul din rahat. Soția mea mă mai ironizează din când în când și e foarte amuzantă când încearcă să mă imite. Și ea are un umor aparte, pe care eu nu îl dețin, și vine la fix în anumite momente.”, a declarat Mihai Bobonete, potrivit viva.ro.
Mihai Bobonete, un bărbat gelos?!
Căsnicia lui Mihai Bobonete a trecut testul timpului și asta pentru că fiecare dintre parteneri și-au dorit cu adevărat asta. Mai mult, nici unul dintre cei doi nu a fost interesat de tentații, iar gelozia nu și-a făcut simțită prezența în relația lor.
„Nu m-au interesat niciodată aceste tentații purtătoare de sâni pentru că nu ne-am riscat niciodată familia și cariera pentru tentații de genul ăsta. Vorbesc la plural că mă refer și la colegii mei de serial. Plus că vreți să vă mai spun ceva? Am văzut multe și am trăit și mai multe în adolescența mea… Acum am acasă TOT ce-mi trebuie, de ce să mai caut altceva în altă parte?
Gelos mai sunt din când în când, pentru că nevastă-mea e mai frumoasă pe an ce trece, dar de fiecare dată mă liniștesc cu gândul că, dacă nu s-a întâmplat nimic atât amar de vreme, ce s-ar mai putea întâmpla acum, când oricum știu că ea mă iubește și eu o iubesc la fel.”, a mai spus Mihai Bobonete.