2022 a fost un an al schimbărilor pentru Mihai Bendeac. Chiar dacă nimeni și nimic nu prevestea plecarea lui de la Antena 1, actorul a demonstrat că niciodată nu este prea târziu pentru schimbări. Acum, acesta nu mai este la fel de prezent pe micul ecran și s-a mutat pe social media.
Mihai Bendeac are o comunitate impresionantă de fani pe rețelele sociale. Actorul face cumva și găsește mereu timp pentru a discuta cu fanii lui, chiar și pentru câteva minute. Tot acolo este și mediul unde Mihai se simte cel mai confortabil pentru a-și anunța planurile lui de viitor. Actorul are de gând, mai în glumă, mai în serios, să își îndrepte atenția și asupra unui alt domeniu.
Deși toată lumea este obișnuită să-l vadă pe scenă în cele mai mari piese de teatru, Bendeac este adeptul provocărilor. Actorul a recunoscut că nu ar spune „nu” propunerii de a intra în politică, mai ales că a fost întrebat asta de multe ori. În plus, simte că, odată cu înaintarea în vârstă, sentimentul de apartenență la un partid politic este din ce în ce mai puternic.
Mihai Bendeac se pregătește pentru un viitor strălucit
Toate declarațiile au fost făcute exclusiv pe TikTok, așa că fanii nu știu dacă să-l creadă sau nu. Însă, un lucru este cert. Indiferent de domeniul în care ar alege să activeze, Mihai Bendeac ar fi un profesionist. Cât despre cariera sa în politică, sigur ar ajunge departe, mai ales că are o mulțime de susținători.
Oricât de bine ar suna asta, o parte dintre fanii lui Mihai Bendeac cred că este doar o glumă. Actorul se ține de astfel de șotii, în special, de când a plecat de la „iUmor”. Bendeac a decis că este timpul pentru o pauză și a decis să adauge singur sare, piper și umor vieții sale.
„Cu cât se apropie mai mult momentul în care urmează să împlinesc 40 de ani, cu atât spaimele mele, cu atât fricile mele vizavi de ceea ce înseamnă îmbătrânirea (râde)… Am ajuns la vârsta la care într-adevăr sunt daddy, dar vreau să vă asigur că nu sunt și sugar-daddy”.