Mihai Bendeac s-a alăturat de câțiva ani buni proiectului „iUmor” de la Antena 1.

Acolo, actorul face echipă cu Delia și cu Cheloo și, fiind de mult timp împreună, cei trei au devenit o familie. De cele mai multe ori, în culise, jurații mai dau din casă. Excepție nu face nici Mihai Bendeac, care vorbește destul de des despre pățaniile lui amoroase.

Mihai Bendeac este o persoană foarte asumată. Actorul are momente în care încearcă să își controleze sinceritatea și să nu îi supere pe cei din jur. Uneori îi reușește, alteori nu. Ce e cert este faptul că juratul de la „iUmor” a trăit câteva experiențe pe care ar fi fost și păcat să le țină doar pentru el.

Mihai Bendeac este atent la orice detaliu

Mai demult, în timp ce se afla în culise, Mihai Bendeac a decis să le povestească colegiilor lui unul dintre cele mai ciudate momente. Actorul și-a adus aminte de clipa în care a mers acasă cu o domnișoară. Așa cum se știe, deja, Mihai are o obsesie pentru degetele de picioare, așa că, prima dată, atenția i-a fugit acolo.

Mihai Bendeac a rămas, pur și simplu, șocat de ceea ce a putut să descopere la domnișoara cu pricina. Actorul a sesizat că degetele femeii nu îndeplineau dorințele lui, așa că i-a cerut un lucru nebunesc: să facă sex cu UGG-urile în picioare.

Am ieșit cu o tipă absolut superbă. În picioare avea UGG-uri, chestii care mie-mi plac. Și am ajuns acasă. Eu așa ceva n-am văzut în viața mea. Imaginează-ți că două dintre degete erau așa (n.r încălecate). Degetele erau păroase.

Bă, las-o naiba, adică mă rad eu să n-am păr în foarte multe părți ale corpului. Dar tu, ca femeie?! După ce că ai degetele așa, bă, să nu-ți dai cu o lamă peste ele?! Când am văzut, am zis că mor. I-am spus că am o fantezie să facem dragoste în timp ce ea poartă UGG-uri. Și aia a fost”, a povestit Mihai Bendeac în culise la „iUmor”.

@diana.blogger #bucurestiromania?? #fyp #fyp #chisinaumoldova #viral #vorbestemoldova #mihaibendeac #iumor ♬ sunet original – Tik Toker Diana