Mihai Bendeac nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Actorul a muncit ani la rând pentru ca numele lui să devină atât de puternic. Incursiunea lui către cariera de succes din prezent nu a fost deloc una ușoară, dar a meritat din plin fiecare sacrificiu. 

Mihai Bendeac este unul dintre cei mai apreciați actori ai momentului. Acesta urcă pe marile scenele ale teatrelor și interpretează spectaculos rolurile care îi revin. Multă lume a început să îl cunoască și mai bine odată cu aparițiile lui TV. Mihai face parte din juriul de la „iUmor”, iar prezența lui acolo a fost suficientă pentru a câștiga popularitate.

Ceea ce vede multă lume la TV este doar o mică parte din personalitatea lui Mihai Bendeac. Actorul se simte cel mai bine atunci când este singur, în liniștea locuinței sale. Lui Mihai îi place foarte mult să creeze, iar procesul inspirațional nu este deloc unul simplu.

Mihai Bendeac, mai sincer ca niciodată. Care este cel mai mare regret al actorului
Facebook

Mihai Bendeac este conștient că nu este perfect

Până acum, pe plan profesional, juratul de la „X Factor” nu are ce să își reproșeze. A jucat mereu impecabil și a dat totul pentru ca personajele lui să se ridce la nivelul așteptărilor fanilor. Dacă atunci când vine vorba de carieră nu are regrete, nu același lucru se poate spune și despre planul personal.

Probabil mulți dintre urmăritorii lui se așteaptă ca Mihai Bendeac să aibă regrete legate de viața amoroasă. Ei bine, nu, nu despre asta este vorba. Unul dintre cele mai mari regrete, dar și greșeala pe care nu și-o poate ierta niciodată este legată de mama lui.

La un moment dat, fără să vrea și fără să își dea seama, Mihai a țipat la mama lui. Nici acum nu poate uita acel episod și își condamnă destul de dur comportamentul. Actorul este conștient că mama lui nu merita o asemenea atitudine, mai ales că este persoana care a fost mereu alături de el.

@diana.blogger #foryou #foryoupage #mihaibendeac #chisinau #bucurestiromania?? #viral #vorbestemoldova #iumor #dianablogger ♬ Originalton – kavkazguild