În cursul zilei de ieri, actorul de comedie Mihai Bendeac a ieșit din casă pentru a-i duce mamei sale diferite cumpărături. Pe drumul spre întoarcere, însă, acesta s-a oprit pentru a face cumpărături și pentru un om pe care îl vedea de ceva vreme în stradă.
Se pare că bărbatul fără adăpost era de mai multă vreme prin acele locuri, căci Mihai Bendeac îl mai zărise de câteva ori.
Mihai Bendeac a filmat toată scenă și a urcat filmulețul pe profilul personal de Instagram.
“Bă, uite, omul ăsta stă aici cred că de o lună. Mă duc până la magazinașul acesta să îi fac un mic pachețel și să i-l dau”, a spus acttprul în acel scurt filmuleț.
În momentul în care acesta a juns la locul în care era bărbatul, a constat că acesta dormea și nu a vrut să-l trezească. I-a lăsat punga cu alimente lângă el, dar a continuat să filmeze. Din voce se simțeau emoțiile care îl încercau pe Mihai în fața unor asemena cazuri sensibile de viață.
“Omul dormea, n-am vrut să-l deranjez, i-am lăsat punga lângă el. Sper să nu îi vină cuiva vreo idee să-i ia punga, Doamne ferește! Și cei care locuiți pe aici, prin zonă, pe la maică-mea, dacă vreți să-l ajutați… vă rog din tot sufletul”, a spus Bendeac.
Nu după mult timp, Mihai bendeac a primit un mesaj pe rețelele de socializare de la o tânără. Aceasta i-a spus cine este, de fapt, bătrânul din stradă și cum a ajuns în situația aceea. Acesta a postat imediat mesajul trimis de Andreea, o urmăritoare de-a lui din București.
“Domnul a fost profesor de matematică și fiul lui i-a pierdut casa la aparate… Foarte trist. Dar, dacă o să stai vreodat cu el de vorbă, o să vezi cât de inteligent e.
De obicei, stăea pe o bancă, vizai de Voinicelul, dacă știi unde zic”, i-a spus tânăra.