Mihai Bendeac a acceptat, după lungi insistențe, invitația lui Cătălin Măruță de a face parte din podcast-ul pe care acesta îl găzduiește pe YouTube. Nimeni nu se aștepta la una ca asta, având în vedere că în urmă cu patru luni îl acuza de hărțuire, din cauza faptului că era sunat des, cu scopul de a-l convinge să ia parte la mult așteptata filmare.
Mihai Bendeac a lămurit pe toată lumea
Juratul de la iUmor a vorbit despre foarte multe lucruri interesante, făcându-i pe subscriberi să îl urmărescă, timp de mai bine de două ore, cu sufletul la gură. În doar câteva ore, videoclipul a reușit să ajungă pe locul 4 în Trending, semn că a fost extrem de apreciat. La un moment dat, partenerul de viață al Andrei l-a rugat pe invitatul său să vorbească despre orientarea lui sexuală.
„Totul a plecat de când eram la „Mondenii”, unde făceam un personaj care se numea Mircea Solcanu. Şi era prima dată când oamenii vedeau la televizor un actor interpretând un personaj gay! Ştiu că scheciul respectiv a fost primit uluitor, a doua zi toată lumea folosea expresia „La naiba, la naiba!”, iar oamenii au considerat că am interpretat personajul atât de bine încât este imposibil să nu fiu… În primă instanţă, da! (Dacă l-a deranjat acest lucru) După care am avut numai avantaje… şi cu gagicile, crează o curiozitate, bă, asta chiar o fi…? În mod sigur nu sunt heterosexual, în mod sigur nu sunt gay, mă rog, homosexual, în mod sigur nu sunt transexual, în mod sigur nu sunt lucrurile care se termină cu „fil”! Aceste comentarii sunt adevărate!”, a declarat Mihai Bendeac.
Din cauza unui personaj pe care l-a imitat la Mondenii, foarte mulți oameni au crezut că are o altă orientare sexuală față de cea pe care susține peste tot că o are. Mihai Bendeac nu mai este deranjat de afirmațiile oamenilor legate de faptul că ar fi gay, dar a avut o vreme în care a suferit enorm.
„Prima mea iubită s-a numit Manuela. Eu locuiam în blocul 52, ea în blocul 51, la parter. A fost prima mea dragoste. Când am ajuns eu în clasa a IV-a, ea s-a mutat din București. Am suferit ca un câine. Până în ziua de astăzi am încercat să aflu ce mai face Oana din blocul 50, atenție, o fată de care m-am îndrăgostit când eram în clasa a IV-a, o fată pe care n-am uitat-o nici până astăzi și nu mai știu nimic altceva decât că era brunetă, era superbă. Nu i-am spus niciodată nimic, sufeream în tăcere. O chema Oana, stătea în blocul 50, de pe Liviu Rebreanu. Sentimentul acela nu știu dacă l-am mai avut față de cineva vreodată. Simțeam că zbor. Oana…”, a adăugat Mihai Bendeac.