Mihai Bendeac este unul dintre cei mai apreciați actori din generația nouă. De-a lungul timpului, cariera lui a fost mereu pe o pantă ascendentă. În plus, se pare că talentul a fost de partea lui de fiecare dată. Însă, ceea ce nu știu fanii este faptul că marele actor face o serie de sacrificii pentru a fi unul dintre cei mai buni din domeniu.
Mihai Bendeac a fost mereu asumat și sincer în ceea ce privește cariera lui, dar și viața personală. Actorul a recunoscut că nu i-a fost deloc ușor să ajungă în punctul în care este azi. Însă, fiecare sacrificiu a meritat. Succesului lui a venit a venit în timp, iar în spatele celebrității și a aprecierilor din partea fanilor, stau mii de nopți nedormite.
Mihai a recunoscut de fiecare dată că procesul lui de creație este una dintre cele mai solicitante etape. Actorul nu se rezumă doar la a învăța anumite replici pentru un rol, ci le și dă naștere, de multe ori. Bendeac a stat în spatele multor proiecte TV de succes de la noi, proiecte care au avut nevoie de implicarea lui 100%. Până acum, actorul a pus mereu pe primul loc partea profesională și nu a acordat deloc atenție cele personale.
Mihai Bendeac s-a luptat cu depresia
Atunci când vine vorba de marea lui pasiune, actoria, Mihai Bendeac știe că nici nu încap în discuție sacrificiile. De fiecare dată când a fost angrenat într-un proiect, marele actor a fost trup și suflet. Și, chiar dacă, de cele mai multe ori, și-a sacrificat nopțile și liniștea, poate spune că a meritat.
Fostul jurat de la „iUmor” a fost mereu transparent cu fanii. În urmă cu ceva timă, acesta a recunoscut că este dependent de somnifere. Implicarea lui 100%, dar și dorința de a face ca totul să fie perfect l-au adus pe Mihai în punctul în care nu mai poate funcționa fără ele.
„De la 22 de ani, eu nu am dormit niciodată fără somnifere. Noapte de noapte și nu din astea, „somn ușor, levănțică”. Xanax, la început. Chestii foarte puternice care, pe parcurs, îți afectează creierul.
Nu pot să scriu așa, pe gol. Merge o sticlă de whiskey. Am ajuns într-un punct al depresiei în care timp de multe zile n-am mâncat nimic. După două zile, nu mai putea să merg la baie.”