Weekend-ul trecut, Mihai Bendeac a băut peste măsură într-un club de fițe din Capitală, iar ce a urmat i-a șocat pe toți. Juratul de la iUmor a fost filmat de Codin Maticiuc în timp ce-și dădea pantalonii jos și își arăta fundul, în plină stradă. Filmulețele cu celebrul actor au ajuns virale pe internet.
După destrăbălarea de zilele trecute, Mihai Bendeac a reacționat pe contul lui de Instagram. Euforic fiind, el nu a avut rețineri să-și arate părțile intime pe stradă, asta în timp ce amicul lui, Codin Maticiuc, îl filma. Probabil rușinat de ce a făcut, Mihai Bendeac și-a cerut iertare tuturor celor care l-au văzut într-o asemenea ipostază. Actorul și-a cerut scuze chiar și familiei sale.
Primele declarații ale lui Mihai Bendeac, după ce a fost filmat în fundul gol
Mihai Bendeac a recunoscut că gesturile lui au fost deplasate și a scris un mesaj pe pagina lui de Instagram. Actorul a spus că faptul că l-a pus pe Codin Maticiuc să filmeze tot incidentul nu a fost chiar cea mai inspirată alegere. De asemenea, Bendeac a ținut să precizeze că și anturajul lui este de vină. Totodată, el s-a și amuzat de toată situația creată.
„Aș vrea să-mi cer iertare familiei mele și tuturor celor care mă iubesc și mă apreciază. Cuvintele sunt de prisos, a spus actorul. Recunosc că sunt prost. Bă, sunt prost, recunosc că sunt prost, nici nu am un anturaj, de foarte multe ori, care să mă ajute în acest sens, dar faptul că îmi dau seama, e un prim pas”, a declarat Mihai Bendeac, pe contul personal de Instagram.
Codin Maticiuc l-a filmat pe juratul de la iUmor
Mihai Bendeac nu a petrecut singur, ci alături de Bobonete, Anca Dinicu și Codin Maticiuc, într-un club din centrul Capitalei. După ce au băut toată noaptea, distracția lor s-a transformat într-un adevărat haos.
Cel care s-a dat cel mai mult în spectacol a fost chiar juratul de la iUmor. El nu a mai ținut cont de nimeni și și-a arătat părțile intime, în plină stradă, după ce a părăsit localul unde băuse câteva ore bune.
„Dacă vrei paparazzi, îți dau eu!”, se aude pe filmarea făcută de Codin Maticiuc, în timp ce Bendeac își arată părțile intime la cameră.
„Sănătatea mea este vraiște”, a afirmat Mihai Bendeac într-un dintre clipurile video, adăugând și faptul că părinții lui sunt la Arsenie Boca și se roagă pentru el.