Reclamă

Mihai Bendeac nu este tocmai un exemplu atunci când vine vorba de răbdare. Juratul iUmor a văzut atâtea tipologii de concurenți, încât simte că a ajuns la capătul puterilor. Ediția de sâmbătă se anunță a fi una cel puțin incendiară.

Mihai Bendeac nu mai are răbdare cu concurenții de la iUmor

Nervii juraților vor fi puşi din nou la grea încercare în cea mai nouă ediție iUmor. Mihai Bendea va fi primul care va ceda presiuniunii. Celebrul actor nu a mai stat pe gânduri şi a părăsit instant masa juriului.

”Nu se mai poate!”, a declarat acesta. 

Ce l-a enervat pe Mihai Bendeac de s-a ridicat de masă? Un concurent care a venit tocmai din Spania. Acesta s-a jucat cu răbdarea juraților iUmor, în special cu cea a lui Mihai. Scriitor, ghid turistic şi chiar autor de cărți de călătorii, Iulian i-a pus la încercare pe jurați. De la un test de matematică, la care Cheloo a ieşit la joc imediat, până la un aşa-zis moment de magie, concurentul i-a trecut pe jurați prin toate stările.

Mihai Bendeac a plecat de la masa juriului de la iUmor. ”Nu se mai poate!”

Actorul a simțit că cedează la masa juraților

Mihai Bendeac chiar a părăsit masa juriului, la un moment dat, exclamând: „Nu se mai poate!”. Ce l-a determinat să recurgă la un asemenea gest? Telespectatorii vor avea ocazia să afle în cea mai nouă ediție iUmor.

Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac s-au așezat la masa juriului și s-au lăsat surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii; de la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor. Concurenții au venit și în acest sezon hotărâți să obțină voturile Deliei, ale lui Cheloo și ale lui Mihai Bendeac. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice. Indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere, arată comunicatul de la Antena 1.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro