Iulia Albu a fost invitata specială a ediției de duminică de „iUmor”. Așa cum o cere tradiția, niciun jurat invitat nu scapă de roast-ul celor dragi, iar Iulia nu a făcut nici ea excepție. Totuși, prezența iubitului ei, Mihai Alexandru pe scenă a fost o surpriză pentru toată lumea.
Iulia Albu a făcut senzație seara trecută la „iUmor”. Diva s-a distrat de minune alături de ceilalți trei jurați, mai ales la momentul roast-urilor. Dacă la unele prezențe se aștepta să vină să arunce cu replici acide în ea, iubitul ei a surprins-o. Mihai Alexandru a urcat pentru prima dată pe scena „iUmor” și nu oricum, ci cu textul pregătit.
Iulia Albu, dar și ceilalți jurați au rămas cu gura căscată, mai ales că, până acum, nimeni nu l-a văzut pe acesta în lumina reflectoarelor. Spre deosebire de alte vedete care au luat-o la „roast” pe Iulia, Mihai a fost mult mai blând și a decis să se joace cu replicile bine ales. La un moment dat, iubitul Iuliei a creat un moment de suspans pentru toată lumea.
Mihai Alexandru s-a jucat cu emoțiile Iuliei
Știind că sunt împreună de ceva ani, Mihai Alexandru sau „Mike”, cum îi zic prietenii, aproape că a cerut-o de soție pe Iulia Albu. Aceasta a alăturat cuvintele, în așa fel încât pentru toată lumea a sunat ca o cerere în căsătorie. Iulia a fost extrem de emoționată, dar până la final, s-a dovedit a fi doar o parte din număr.
„Iulia, am știut exact cum trebuie să fie femeia din viața mea. Frumoasă, sexy, deșteaptă, sigură pe ea, creativă, iubitoare, sălbatică, dar te-am întâlnit pe tine.
Dar aș vrea să profit de faptul că ești în rochia asta minunată și să-ți spun. Nu crezi că e momentul ca noi doi să facem pasul următor? Și albu să fie culoarea acestei rochii? Adică să pui și tu ceva decent pe tine”, a spus Mihai Alexandru.
La testimoniale, Iulia a declarat că îl cunoaște foarte bine pe iubitul ei și că nu cere-o într-un astfel de mediu. Ba mai mult, aceasta se așteaptă ca Mihai Alexandru să îi adreseze marea întrebare într-un context special.