Reclamă

Toti cei care o urmaresc pe Mihaela se intreaba daca romanca si Felix mai formează un cuplu sau nu. Mihaela Rădulescu și Felix. Asta se datoreaza faptului că există câteva indicii care ne pun pe gânduri. Nu ar fi prima data când cei doi ar alege sa puna punct relatiei.

În cei cinci ani de relație, Felix și Mihaela au avut și momente tensionate, în urma cărora, la un moment dat au fost pe punctul de a se despărți. Unul dintre acesta este legat de faptul că la început Mihaela nu îi cunoștea lui Felix tabieturile de burlac și îi umbla prin lucruri, din dorința de a-i face o surpriză. Doar că Felix s-a enervat la culme.

Neînțelegerea lor de atunci este deja istorie, iar relația lor a trecut multe teste de genul. În ceea ce privește prezentul, se pare ca nebunia provocată de pandemie i-a prins separați sau au hotărât ei să fie separați, asta dacă ar fi să ne luăm după postările pe care le fac.

Felix este în Elveția de o bună bucată de timp și își ocupă timpul făcând curățenie, plimbându-se prin munți și pregătindu-și masa singur. Dar asta nu este tot! Pe contul lui de instagram nu mai apare nicio imagine cu Mihaela. Acelasi lucru se intampla si pe contul romancei, căci în ultima perioadă, bruneta a postat doar mesaje motivaționale și nicio poză recentă cu Felix.

Acest lucru da de banuit, mai ales ca înainte cei doi erau de nedespartit și isi surprindeau mereu fanii cu ultimele noutati din viata lor de cuplu.

“În sfârșit, iubesc mult mai liber, mult mai profund. Iubirea nu mai are același înțeles ca cea de la 20 de ani. Iubești ceva mai înțelept, dar asta nu înseamnă că nu sunt pătimașă. Nu mai am deloc pornirea de a căuta în telefonul cuiva. Nu sunt fanul relațiilor de la distanță, ci sunt modelul căruia i-ar plăcea să se plictisească zilnic cu cineva, să împart casa cu cineva, micul dejun.” spunea Mihaela Rădulescu, în urmă cu ceva timp.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro