Pentru următoarele 12 ore, meteorologii ANM anunţă vreme rece specifică lunii ianuarie şi a anotimpului în care ne aflăm. În toate judeţele se înregistrează o răcire considerabilă şi scăderea temperaturilor până la -3 grade Celsius, în timp ce maximele vor atinge astăzi 6 grade.

În Dobrogea, vremea se menţine închisă astăzi, iar temperaturile vor varia între 1 şi 5 grade Celsius. Cerul va fi mai mult noros şi izolat, vor exista condiţii de lapoviţă. Pe tot parcursul zilei se înregistrează intensificări ale vântului peste 12 metri/secundă, în timp ce presiunea atmosferică este uşor variabilă.

În Muntenia se va înregistra o răcire considerabilă faţă de zilele trecute, iar temperaturile minime ating pragul de 1 grad, maximele ajungând până la 5 grade Celsius. Izolat, va ninge, iar vântul va sufla moderat cu intensificări în nord.

În Transilvania, aşa cum ne-am obişnuit, se înregistrează cea mai mică temperatură din ţară. Termometrele vor înregistra temperaturi cuprinse între -3 şi 3 grade Celsius. Va ninge în această zonă, iar cerul va rămâne parţial noros, în timp ce vântul va sufla slab.

În Oltenia se înregistrează o răcire faţă de intervalul precedent, iar temperaturile vor varia între 2 şi 6 grade Celsius. Cerul va fi variabil pe întreg parcursul zilei, iar vântul va sufla slab.

În Banat şi Crişana procesul este de răcire, iar temperaturile se încadrează între 0 şi 4 grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, în timp ce presiunea atmosferică este uşor variabilă.

În Maramureş găsim tot vreme rece şi diferită faţă de cea de zilele trecute, cu temperaturi cuprinse între 1 şi 2 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

În Moldova vremea se menţine închisă, cu cer mai mult noros. Temperaturile sunt şi aici destul de scăzute, cu maxime de până la 3-4 grade Celsius. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în sudul regiunii, iar izolat vor exista şi condiţii de ninsoare.