Reclamă

Daniel Georgescu, un polițist din mediul rural, administrator al paginii de facebook  ”Polițiștii au umor”, vorbește într-o postare despre femeile lovite zilnic în România dar și despre agresiunea prin care a trecut Daniela Crudu.

„Numele meu este Daniel Georgescu, dar prietenii și colegii îmi spun simplu, Dan. Sunt polițist de 11 ani, doar în mediul rural și nu mă văd făcând altceva, nici nu cred că as ști să fac altceva. Nu sunt sindicalist, nu sunt șef, sunt un simplu polițist, ca oricare altul”, spune Dan Georgescu, cu mai mult timp în urmă, într-o postare pe „Polițiștii au umor”, în care se descria pe sine.

Acesta nu a rămas indiferent la cazul Danielei Crudu, ripostând la un mesaj scandalos din care reiese faptul că ”din cauza unor gonflate nu au timp cei de la 112” de cazurile grave, fiind dată ca exemplu Alexandra Măceșanu.

”Doar în România când spui cuiva că o femeie a fost bătută te întreabă ”dar de ce a bătut-o?” Sau „ce a făcut de a bătut-o? Degeaba nu a bătut-o, a făcut ea ceva”. Ca și cum ar exista vreo justificare ca să lovești o femeie. Poate nu știți, dar la fiecare 30 de secunde o femeie este bătută în România. Adică, 2880 de femei sunt bătute de câte un bărbat la fiecare 24 de ore în țară noastră. Multe, foarte multe. Dintre acestea, nici măcar un sfert nu depun plângeri împotriva agresorilor. Unele de frică, altele din obișnuință sau pur și simplu nu mai au încredere în autorități. Altele nici nu mai au puterea de a spune cuiva despre calvarul pe care îl trăiesc.

Zilele trecute a luat bătaie o domnișoară controversată de la iubitul ei, de origine croată. E mega cunoscut cazul, nici nu voi mai intra în detalii. Culmea penibilului este că majoritatea au râs și au considerat că „o merită”, doar pentru că ei o consideră că fiind o femeie de „moravuri ușoare”. O altă „explicație” a violenței împotriva femeilor, moralitatea unei femei. Colac peste pupăză, un jurnalist a scris, cu o bucurie imposibil de explicat, că, citez „din cauza unor asemenea gonflate nu au timp cei de la 112 de cazuri disperate precum cel al Alexandrei”. Un jurnalist! Ce deontologie profesională, ce misoginism, băi, nene! Meriți bătaie pentru că ai botox și silicoane! Auzi la el, ești „gonflată”.

Mâine o să meriți bătaie, ca femeie, pentru că ai tatuaje sau cercei în nas sau buric! Nimeni nu merită bătaie! Nici animalele, nici femeile, nimeni! Este o cutumă bolnăvicioasă românească cum că unde dă EL în EA, „crește”. Nu crește, băi, nimic, în afară de traume fizice și psihice. Cel mult egoul vostru de cocoși flaușați crește. Treziți-vă din bețivăneală, nu ai scuze să lovești o femeie, indiferent cine ar fi ea. Un bărbat domină prin inteligență, prin șarm, carismă, nu prin pumni și ciomăgeală. Suntem în 2020, nu în epoca de piatră, când ea zicea că nu are chef și el îi trăgea un par în cap ca să îi vină cheful”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook ”Polițiștii au umor”.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro