Reclamă
Reclamă

Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Național, subliniind faptul că drapelul național flutură astăzi alături de steagurile aliaților și partenerilor României în misiuni internaționale sub egida NATO, UE sau ONU.

„Ziua Drapelului Național celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale națiunii române. Tricolorul a marcat, începând cu anul 1848, marile evenimente istorice care au dus la crearea statului național român, independent, unitar și democratic. Culorile drapelului au însuflețit generație după generație, în lupta pentru împlinirea marilor idealuri naționale – asigurarea independenței, triumful libertății, instaurarea democrației și a statului de drept și integrarea României în NATO și Uniunea Europeană”, a transmis președintele.

Șeful statului a subliniat că „onorăm Drapelul Național ca simbol al înaltelor valori naționale pe care le reprezintă și, totodată, ne amintim cu recunoștință de toți înaintașii care au slujit și s-au sacrificat pentru apărarea acestora – de la pașoptiști până la actualii veterani ai forțelor armate, care au participat recent în teatrele internaționale de operații”.

Reclamă

Președintele Iohannis a mai menționat că „astăzi, Drapelul Național flutură alături de steagurile aliaților și partenerilor noștri, împreună cu care împărtășim valori și idealuri comune în misiuni internaționale desfășurate sub egida NATO, UE sau ONU. Ziua Drapelului Național este un bun prilej de a reafirma valorile fundamentale ale națiunii noastre și de a acționa împreună pentru consolidarea coeziunii și împlinirea marilor aspirații naționale. Simbol al identității românești, Drapelul Național reprezintă un element unificator pentru români, oriunde s-ar afla. Tricolorul este prezent în momentele de cumpănă sau de bucurie, la evenimente naționale și internaționale, în instituții, la parade sau cu prilejul competițiilor sportive”.

„Dragi români, să rămânem uniți în jurul Drapelului Național și să acționăm energic pentru consolidarea democrației, a statului de drept, a egalității de șanse și pentru edificarea unei societăți libere și prospere, parte a marii familii europene. La mulți ani, România! La mulți ani Drapelului Național!”, a mai adăugat președintele.

Administrația Prezidențială a anunțat că, de Ziua Drapelului Național, Palatul Cotroceni va fi iluminat în această seară în culorile Tricolorului.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro