Este a opta zi de război în Ucraina! Rușii continuă să bombardeze țara vecină.

Herson este primul mare oraș ucrainean aflat sub controlul trupelor rusești. În Kiev au avut loc noi explozii, iar orașul-port Mariupol de la Marea Azov este înconjurat de armata lui Vladimir Putin. 

Joi, 3 martie, a avut loc a doua rundă de negocieri între autoritățile ruse și ucrainene. Din nefericire, negocierile de pace au eșuat din nou, iar Rusia a schimbat strategia militară și urmărește anihilarea lentă a armatei ucrainene, implicit a lui Volodimir Zelenski.

Vladimir Putin continuă să bombardeze Ucraina

La scurt timp după ce negocierile s-au încheiat, Vladmir Putin a transmis că soldații ruși vor continua să bombardeze Ucraina și că acționează așa cum trebuie, ca niște adevărați eroi. Liderul de la Kremlin i-a numit pe ucraineni „neonazişti”, pentru că folosesc scuturi umane în fața armatei ruse. Tot Putin a adăugat faptul că armata ucraineană bombardează inclusiv zonele locuite, ca să poată acuza Rusia că atacă oamenii.

„Militarii noştri oferă coridoare sigure pentru civili, dar neonaziştii ucraineni şi mercenarii străini împiedică evacuările şi tratează civilii ca scuturi umane”, a afirmat Vladimir Putin, într-o conferință de presă.

foto: captură video

Președintele rus a ținut să precizeze că nu se va lăsa până nu va cuceri Ucraina.

„Nu voi renunța niciodată la convingerea mea că rușii și ucrainenii sunt un singur popor” și că „operaţiunea militară specială se desfăşoară strict conform calendarului, conform planului”, a susţinut Vladimir Putin, la mai bine de o săptămână de când a invadat Ucraina.

Cum s-au desfășurat negocierile de pace

Cu toate acestea, cele două părţi adversare s-au înțeles să livreze alimente și medicamente în sectoarele unde se desfăşoară cele mai grele lupte.

„Spre marele nostru regret, nu am obţinut rezultatele pe care mizam.

Tot ce pot spune este că am discutat aspectul umanitar suficient de detaliat, pentru că foarte multe oraşe sunt acum încercuite de forţele ruse. Este o situaţie dramatică cu medicamentele, alimentele şi evacuarea”, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.