Reclamă

Cei ce o iubesc pe Celine Dion au avut parte de o mare surpriză din partea ei de sărbători. Artista le-a transmis un mesaj emoționant celor ce o îndrăgesc și o susțin.

Anul 2022 a fost unul deosebit de dificil pentru Celine Dion, mai ales din cauza problemelor sale de sănătate. Artista a apărut rar în public, iar detaliile cunoscute despre viața ei au fost prea puține.

De Crăciun însă, cântăreața și-a dorit să le facă o bucurie fanilor săi. Așa că a postat în mediul online un mesaj în care le-a urat tuturor un Crăciun cât mai frumos, cu iubire, fericire și cât mai multă sănătate.

Din imagini se poate observa însă cât de schimbată este Celine Dion. Este mult mai slabă, iar la o privire mai atentă, se poate observa că părul său este mult mai rar. Aceasta este prima apariție a artistei, după ce a anunțat că suferă de o boală rară care o împiedică să mai urce pe scenă.

Celine Dion a vorbit despre boala rară de care suferă

În ultimii ani, au circulat numeroase zvonuri despre starea de sănătate a celebrei cântărețe. Cele mai alarmante au fost pentru public fotografiile cu ea, în care se observa cât de mult a pierdut în greutate.

Și chiar dacă fanii au insistat cu întrebări, artista a preferat să păstreze tăcerea despre boala de care suferă.

Abia anul acesta, în luna decembrie, și-a deschis inima în fața publicului său.

Prin intermediul unui videoclip postat pe Instagram, ea a explicat în lacrimi cu ce afecțiune se confruntă. Este vorba de o boală rară, numită  sindromul „Stiff Person”, care afectează unul din un milion de oameni. Iar Celine Dion se numără printre cei diagnosticați cu ea.

Artista a mai explicat că această afecțiune a împiedicat-o să mai cânte și să mai danseze. Ar fi vorba de spasme dureroase, care nu i-au afectat numai cariera, ci și viața de zi cu zi.

Tocmai de aceea, în ultimul an și-a anulat numeroase spectacole pe care le avea programate în toată lumea.

Mă confrunt de mult timp cu probleme de sănătate și mi-a fost foarte greu să mă confrunt cu provocările mele și să vorbesc despre tot ceea ce am trăit. Deși încă învățăm despre această afecțiune rară, acum știm că aceasta este cauza tuturor spasmelor pe care le aveam., a explicat Celine Dion.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro