Reclamă

Familia femeii sfâșiate în zona Lacul Morii din București a făcut primele declarații. Soțul Anei Oros și-a dorit ca în aceste momente dificile, să aibă parte de liniște. El a explicat motivul pentru care nu a ieșit până acum să vorbească despre moartea partenerei sale în mediul public.

Sâmbătă, 21 ianuarie, o femeie a fost găsită sfâșiată de câinii maidanezi. Ana Oros obișnuia să alerge în Zona Lacul Morii, dar nu s-a gândit niciodată că acolo își va găsi sfârșitul. Culmea, victima mai fusese o dată atacată de animalele fără stăpân, chiar în aceeași zonă. Atunci, a ajuns la spital cu răni grave.

După această tragedie se cer anchete, demisii și măsuri. Doar că autoritățile pasează vina una la cealaltă și nimeni nu este dispus să-și asume responsabilitatea.

Și în timp ce mediul public freamătă, singurul care a preferat să tacă este soțul victimei. Bărbatul nu a oferit nicio declarație despre moartea partenerei sale. În schimb, a transmis un scurt text în mediul online.

Mesajul bărbatului a fost transmis prin intermediul Asociaței Inițativa pentru Responsabilitate Civica pentru Victimele Atacurilor Canine. Se pare că Anei Oros a primit consiliere după primul atac, din aprilie 2022.

Este un moment extrem de greu pentru familia Anei, pentru toţi prietenii şi cunoscuţii ei. Apreciem atenţia şi dorinţa de a mediatiza acest caz, însă, vă adresăm rugămintea de a ne înţelege durerea şi mai ales faptul că membrii familiei nu au puterea de a da, în aceste momente, declaraţii presei şi reprezentanţilor mass media. Din aceste motive, vă rugăm să ne respectaţi aceste momente îndurerate, de o deosebită încărcătură emoţională., se arată în postare.

Soțul femeii omorâte de câini speră ca autoritățile să ia măsuri

După ce a pierdut-o pe femeie cu care și-a construit o familie, bărbatul speră că se vor lua măsuri. În aceste clipe de durere, dorința lui este ca nimeni altcineva să nu aibă soarta soției sale.

Sperăm ca în viitorul cel mai apropiat să nu mai existe astfel de evenimente, cu pierderi de vieţi omeneşti, victime ale atacurilor canine, într-o societate civilizată, aliniată la valorile europene şi internaţionale cele mai înalte., a mai transmis el.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro