Simona Halep a fost suspendată temporar după ce a picat două teste anti-doping.

În urma acestui lucru, oamenii s-au împărțit în două categorii. Sunt persoane care o critică pe Simona Halep, spunând că aceasta se dă „victimă”, și persoane care o susțin pe sportivă în toată încercarea ei de a demonstra că este nevinovată. 

În cea de-a doua categorie se află și antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, care la început nu a avut nicio reacție cu privire la cele întâmplate. Cu toate acestea, după ce a acceptat acest gând, antrenorul francez a postat un mesaj pe o rețea de socializare, în care o susține pe sportivă. 

Patrick Mouratoglou, alături de Simona Halep

Patrick Mouratoglou spune că atunci când s-a aflat despre suspendarea Simonei Halep, toată echipa a fost șocată total. Sportivul francez a precizat că în aproape 30 de ani în care a lucrat cu sute de sportivi profesioniști, nu a trecut niciodată printr-o asemenea situație. De asemenea, acesta le mulțumește persoanelor din lumea întreagă, în special din lumea tenisului, care și-au arătat sprijinul pentru Simona Halep în toată această perioadă.  

„De la testul pozitiv al Simonei, am ales să păstrez o oarecare tăcere. Prioritatea mea a fost să-mi pun energia în sprijinirea ei pentru stabilirea adevărului. Cunoscând-o atât de bine pe Simona, vă pot asigura că este un model în ceea privește integritatea”, a precizat Patrick Mouratoglou.

Mesaj ferm al antrenorului Simonei Halep, în scandalul dopajului. Patrick Mouratoglou: A fost un șoc total!
Captură Tv

„Simona Halep este împotriva oricărei forme de dopaj”

El a mai explicat că sportiva din România este împotriva oricărei forme de dopaj, iar el este convins că niciodată Simonei Halep nu i-a trecut prin minte să își administreze o substanță interzisă.  

Simona Halep a fost suspendată temporar de Agenția de Integritate a Tenisului după ce a picat două teste anti-doping, efectuate pentru US Open. Se pare că sportiva ar fi avut în organism o substanță interzisă, care se folosește pentru pacienții cu boli renale grave, sau pentru cei cu anemii severe. Simona Halep a spus că va face tot ce îi stă în putință pentru a demonstra că este nevinovată.