Adrian Mutu nu mai are nevoie de o prezentare. Este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști ai României și chiar dacă ne vine greu a crede, astăzi împlinește 43 de ani
La această vârstă, se pare că cel mai frumos mesaj de ziua lui, a venit chiar de la soția sa. Sandra și Adrian Mutu sunt de nedespărțit încă de când s-au cunoscut. Partenera sa de viață a dorit să îi ureze un ”La mulți ani!” de neuitat și o declarație de dragoste pe măsură. Fanii celor doi au fost foarte emoționați și se bucură nespus pentru fostul fotbalist.
Un cuplu perfect
”LA MULȚI ANI, soțul meu!?Bucurie, prietenie, liniște, emoție, familie, echipă, TU ești totul! Mă faci să mă îndrăgostesc iar și iar în fiecare zi…Te iubesc!❤️ @adrian10mutu”, a scris Sandra Mutu pe Instagram.
Sandra Bachici a devenit doamna Mutu în 2017, iar în același an a venit pe lume băiețelul lor, Tiago. Dar, se pare că cei doi, sau mai degrabă Adrian Mutu, s-au observat cu mult timp înainte de a forma un cuplu. Antrenorul a fost invitat în podcastul lui Cătălin Măruță iar acolo a oferit detalii inedite despre prima dată când a văzut-o pe Sandra. Se pare că atunci când îți este dat să fi împreună cu cineva, destinul face tot posibilul ca așa să se întâmple.
”Eu am văzut-o pe Sandra când era mai mică, când era la Miss România, avea 15 ani, mi-a plăcut de atunci, îmi plăcea de faptul cum arăta, aveam 30 de ani pe vremea aia, eram și însurat. Când am divorțat eu m-am mutat și în România și am avut posibilitatea să o cunosc pe Sandra și m-am bucurat”, a mărturisit Adrian Mutu acum ceva timp în cadrul podcast-ului.
Cei doi sunt împreună de foarte mulți ani și sunt foarte fericiți. În același interviu, Adrian Mutu a mărturisit că în cei 7 ani de relație, cei doi nu s-au certat niciodată.
„Cu Sandra sunt de 7 ani împreună și suntem foarte fericiți. Are o înțelepciune de bănățeancă, o sensibilitate și o finețe incredibile pentru cei 28 de ani ai ei. Sandra e o ființă solară, se vede asta și pe cel mic, cum l-a crescut. Recunosc că sunt gelos. (…) Pe Tiago vreau să îl duc la fotbal peste un an. De la doi ani a pus piciorul pe minge, sper să mă moștenească. ”, a mai povestit Adrian Mutu.