Reclamă
Reclamă

Băieților din echipa națională de fotbal le este dor de suporteri și au decis să le adreseze un mesaj emoționant. Echipa naţională a postat sâmbătă, pe pagina oficială de Facebook, un mesaj de mulţumire către suporteri, chiar în ziua în care tricolorii ar fi jucat în sferturile Euro 2024 dacă s-ar fi calificat.

„Ne e dor de voi, de pasiunea voastră, de susţinerea voastră, de iubirea voastră… Azi ne-am fi putut întâlni la Berlin, dar nu a fost să fie. Dar va urma, ne vom reîntâlni şi vom arăta din nou cât de uniţi suntem. Voi aţi luat medalia de aur la acest EURO, aţi fost fantastici şi aţi fi meritat să coloraţi şi Berlinul în galben! Din sufletul Generaţiei de Suflet vă transmitem cel mai sincer „Mulţumim!””, este mesajul tricolorilor.

Reprezentativa Ţărilor de Jos va întâlni Turcia în sferturile de finală ale Campionatului European, astăzi, la Berlin. Olandezii au eliminat România în optimi.

Reclamă

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro