Reclamă

Muți români sunt revoltați după ce una dintre cele mai mari companii aeriene și-a a anulat toate zborurile în perioada următoare. Mii de români și-au pierdut biletele, banii și nu mai pot pleca sau au rămas blocați în alte țări. Toți cei care au fost păgubiți trebuie să știe că există metode pentru a-și recupera banii. Ce trebuie să facă acești?

Compania Blue Air a anunțat că anulează toate cursele aeriene, până pe data de 10 octombrie 2022. Astfel, în urma acestei decizii peste 54.000 oameni au fost afectați. Sute de zboruri au fost anulate, provocând haos și revoltă în rândul clienților. Cei care trec printr-o astfel de situație trebuie să știe că își pot recupera măcar paguba financiară.

Mai exact, potrivit comisarul pentru Transporturi Adina Vălean, pasagerii păgubiți de Blue Air își pot recupera banii doar intrând în contact cu reprezentanții companiei aeriene. Iar dacă problema nu se rezolvă astfel aceștia se vor putea adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

„Românii afectaţi de situaţia de la Blue Air trebuie să se adreseze companiei. Iar dacă nu se rezolvă cu compania, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Ce mă interesează pe mine, la nivel european, este ca pasagerii care au dreptul la rerutare, rambursare, sprijin, despăgubiri, să poată beneficia de aceste drepturi ale lor.

Din evaluarea noastră, ăsta este sistemul care a funcţionat destul de bine şi post întâmplările din pandemie. Deci asta îi încurajez şi pe cei care au fost afectaţi de situaţia de la Blue Air”, a transmis comisarul european Adina Vălean.

Mesaj de interes pentru toți românii păgubiți de agenția aeriană Blue Air. Cum își pot recupera banii
Social media

Haos pe aeroporturi

Decizia companiei Blue Air de a își anula toate zorurile a creat haos pe marile aeroporturi. Zeci de mii de români au rămas blocați și nu s-au mai putut întoarce în țară. Unii dintre ei au primit cazare din parte companiei până când își vor putea asigura un alt transport. În acest context, Guvernul a luat atitudine. Compania TAROM a primit cinci milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru a organiza curse speciale pentru a-i aduce în țară pe pasagerii abandonați de Blue Air.

Primele curse TAROM deja au fost efectuate și românii norocoși au prins un loc liber și au ajuns acasă. Au existat și alții care și-au luat soarta în propriile mâini și au înlocuit un zbor rapid de două ore, cu o cursă de 19 ore cu mașina sau autocarul pentru a ajunge acasă.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro