Reclamă

Mercenarul sârb Bratislav Zivkovic, anterior declarat indezirabil în România pentru activități de spionaj în favoarea Rusiei, a fost ucis în regiunea Kursk, Federația Rusă, în confruntările cu armata ucraineană. Informația este vehiculată de bloguri și canale de Telegram apropiate de Moscova, preluate de presa sârbă.

Conform unui canal de Telegram rusesc, citat de publicația sârbă blic.rs, „În timpul nopții de 2 ianuarie, prietenul și fratele nostru, comandant al unui pluton de asalt, Bratislav Zivkovic, a murit ca un erou în luptele grele pentru eliberarea regiunii Kursk”.

Bratislav Zivkovic lupta alături de trupele ruse în Ucraina încă din anul 2014. Acesta a fost declarat indezirabil în România în anul 2017, pentru o perioadă de 15 ani, printr-o decizie a Curții de Apel București.

Potrivit Serviciului Român de Informații (SRI), Zivkovic era comandantul organizației de cetnici din Serbia, „Cetniciki Pokret”, cunoscută pentru orientările sale naționalist-șoviniste. În vârstă de 42 de ani, Zivkovic a pătruns de patru ori pe teritoriul României, fie din Bulgaria, fie din Ucraina, ajungând de fiecare dată la Constanța. Acesta a fost surprins fotografiind radare militare pe coasta Mării Negre și comunicând reperele GPS ale acestora.

Zivkovic a manifestat interes și pentru baza militară de la Mihail Kogălniceanu, însă, conform comunicării SRI, nu a reușit să obțină informații clasificate. De asemenea, SRI a specificat că Zivkovic deținea dublă cetățenie, sârbă și rusă, și a participat împreună cu separatiștii pro-ruși la conflictul din estul Ucrainei între anii 2012 și 2014.

Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, a subliniat că „Toate acţiunile cetăţeanului sârb derulate în România au avut un caracter clandestin și un modus operandi specific activităţilor de spionaj. Măsurile întreprinse de Direcția Generală Antispionaj din cadrul SRI au prevenit exfiltrarea de informații clasificate care ar fi putut afecta securitatea națională”.

Acțiunile lui Zivkovic au fost evaluate de SRI ca un risc pentru securitatea națională, motiv pentru care a fost sesizat Ministerul Public cu propunerea de a-l declara indezirabil.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro