Ducii de Sussex țin familia regală britanică dintr-un șoc în altul, prin prisma deciziilor non-conformiste pe care le iau, decizii care însă îi fac tot mai simpatici în ochii opiniei publice care îi vede ca pe o gură de aer curat în peisajul îmbâcsit al regalității.

Ultimul anunț făcut de cei doi este acela că își vor publica biografia și că și-au ales deja autorii, care se vor ocupa de cartea lor, aceasta fiind una dinte condițiile impuse de Meghan, potrivit Daily Mail. Cei doi scriitori care vor dezvălui detalii despre viața cuplului Meghan și Harry vin din mediul jurnalistic. Unul dintre ei este jurnalistul freelancer Omid Scobie, un apropiat al lui Meghan Markle, care s-a aflat pe lista extrem de restrânsă a jurnaliștilor invitați la petrecerea de adio pe care ducii de Sussex au dat-o la plecarea din Anglia.

„Trebuie să cunoaștem mai bine cuplul de Sussex, prin eforturile lor umanitare, prin angajamente și vizite în străinătate. Etica lor de muncă și pasiunea pentru justiția socială a atras o nouă categorie demografică. Și, pe măsură ce popularitatea lor a crescut în întreaga lume, la fel a se naște și o nouă epocă de aur pentru Casa Windsor”, scria de curând Omid Scobie într-un articol.

Omid va fi ajutat în acest demers de Carolyn Durand, care în prezent scrie pentru publicația Elle, iar în prealabil a lucrat ca producător al televiziunii ABC, care timp de 15 ani a acoperit subiecte legate de familia regală britanică. Durand spune că într-o discuție avută cu ducii de Sussex, aceștia au promis să nu ascundă nimic despre viața lor.

Familia Regală britanică are așadar motive să aibă emoții, mai ales că printre subiectele anunțate deja de presa britanică se numără faptul că Meghan a declarat că viața ei seamănă foarte mult cu cea a prințesei Diana și că s-a simțit „prizonieră în Palatul Buckingham”.