Un tribunal rus a decis marți ca Nadejda Buyanova, un medic pediatru de 68 de ani din Moscova, să fie condamnată la 5 ani și jumătate de detenție într-o colonie penală. Condamnarea vine după ce mama unuia dintre pacienții ei a publicat un videoclip acuzând medicul de comentarii pejorative despre soldații ruși din Ucraina, conform agenției de presă Reuters.
Conform procurorilor, Buyanova ar fi răspândit „falsuri” despre armata rusă, motiv pentru care aceștia au cerut o pedeapsă inițială de șase ani. Însă doctorița a negat acuzațiile care i-au fost aduse.
OVD-Info, o organizație de monitorizare a drepturilor omului, a raportat că peste 1.000 de persoane din Rusia au fost urmărite penal pentru declarații împotriva războiului, cu mai mult de 20.000 de rețineri pentru participarea la proteste. De asemenea, OVD-Info a înregistrat 21 de cazuri similare de urmăriri penale de la începutul conflictului din Ucraina în februarie 2022.
Eva Levenberg, avocat în cadrul unui grup pentru drepturile omului, a menționat pentru Reuters că 175 de persoane au fost implicate în cazuri administrative pentru „discreditarea” armatei ruse, dintre care 79 au fost amendate.
În incinta tribunalului, în timp ce judecătoarea Olga Fedina a rostit verdictul de vinovăție, un grup de susținători ai lui Buyanova a scandat „Rușine!”. Având tricouri imprimate cu chipul medicului, aceștia și-au arătat dezaprobarea față de hotărârea instanței.
Oscar Cherdzhiev, avocatul lui Buyanova, a descris sentința ca fiind „monstruos de crudă”, conform Mediazona. Dosarul a fost deschis în februarie de către șeful Comitetului de anchetă al Rusiei, în urma unei plângeri depuse de Anastasia Akinșina. Aceasta a susținut că Buyanova l-ar fi numit pe soțul ei, decedat în timp ce lupta pentru Rusia în Ucraina, „o țintă legitimă a Ucrainei”.
Videoclipul incriminator a fost distribuit pe Mash, un canal de Telegram cu peste 3 milioane de abonați, care are legături strânse cu serviciile de securitate rusești.
În urma acuzațiilor, Buyanova a fost reținută preventiv în aprilie. În apărarea sa, un grup de medici ruși a redactat o scrisoare deschisă, calificând denunțul împotriva ei drept o „rușine”. O petiție pentru eliberarea sa a strâns peste 6.000 de semnături.