Reclamă

Medicii din Iași își fac bagajele și pleacă în ajutorul colegilor din Suceava. După ce a fost declarat în carantină, Spitalul Regional de Urgenţă are nevoie de forțe proaspete de muncă. Pregătiți de luptă, medicii din Iași și-au făcut bagajele și pornesc în salvarea pacienților infectați cu coronavirus din Suceava.

Cadrele medicale ieșene susțin că la spitalul din Suceava există în acest moment materiale de protecţie pentru personalul care va lucra acolo.

”Din ziua de luni face eforturi pentru a găsi soluţii de redeschidere a unităţii de primire urgenţe de la Suceava care se afla în regiunea pe care o coordonez. Compartimentul primire urgente Rădăuţi care este a unui spital municipal este acum principalul punct care primeşte urgenţele din judeţul Suceava, inclusiv din municipiul Suceava. Am trimis acolo medici rezidenţi din medicina de urgenţă care să susţină activitatea încă de luni seara.

Pentru Suceava, de dimineaţă a plecat o echipă cu medici, asistenţi, infirmieră, ca să identifice modalitatea în care se poate lucra din nou în unitatea de primiri urgente a spitalului municipal Suceava. În colaborare cu Institutul pentru Situaţii de Urgenţă apoi în colaborare cu alte resurse medicale din judeţul Suceava. Este foarte greu să faci o echipă absolut nouă pentruurgenta din Suceava care să poată fi funcţională, dar acesta este efortul pe care încercam să-l dedicăm, populaţiei din judeţul Suceava, să venim în sprijinul colegilor de acolo, care deocamdată sunt fie în autoizolare, fie internaţi, fie aşteaptă rezultatele testărilor.
Sperăm că efortul nostru să dea roade şi în curând să vă anunţăm că am redeschis unitatea medicală.

Asta pentru că viaţa merge înainte, există în continuare persoane care fac infarctmiocardic acut, care fac decompensări ale bolilor cronice ape care le au şi care le pot opune viaţa în pericol. Traumatismele continuă să aibă nevoie de intervenţie de urgenţă. Cazurile complexe vor fi trimise către toate spitalele din Iaşi. În urgenţă vor intra doar pacienţi fără suspiciune de infecţie cu covid, urmând ca aceştia să fie gestionaţi de Spitalul Regional din Suceava. Noi încercăm să facem anunţul redeschiderii Spitalului din Suceava, în cursul zilei de azi. Depinde şi de resursele locale”, a specificat prof. dr. Diana Cinpoesu, şefa UPU SMURD IAŞI.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro