Reclamă

Medicamentul Ozempic, în toate cele trei concentrații – 0,25 mg, 0,5 mg și 1 mg – și sub formă de soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie 2024, conform unui anunț al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR).

„Conform informațiilor primite din partea deținătorului autorizației de punere pe piață (DAPP), medicamentul Ozempic (Semaglutidum), în toate cele trei concentrații (0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg) și sub formă de soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, din motive comerciale, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie 2024. Conform prevederilor legale, medicamentul Ozempic, nu va mai fi comercializat în România după această dată”, a transmis Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

DAPP a informat că după 1 august 2024, Semaglutida va fi disponibilă persoanelor cu diabet zaharat de tip 2, în formă de comprimate orale, la recomandarea medicului. În urma discuțiilor cu ANMDMR, producătorul și-a luat angajamentul de a pune pe piață cantități care să asigure întreg necesarul pacienților care suferă de diabet zaharat de tip 2 și care primesc în prezent tratament cu forma orală conținând această moleculă sau cărora medicii de specialitate le vor recomanda înlocuirea tratamentului injectabil cu tratamentul sub formă de comprimate orale.

Agenția subliniază că va urmări respectarea acestui angajament, astfel încât să nu existe niciun impact negativ asupra pacienților diabetici.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro