Goana după a pierde în greutate într-un timp scurt îi determină pe mulți să apeleze la metode de slăbire care le pot pune viața în pericol. Una dintre acestea presupune administrarea cu bună știință a unor medicamente. Cu formulă injectabilă, acestea sunt vitale pentru bolnavii de diabet zaharat. Renumitul medicament „Ozempic” este acum tot mai răspândit.
Este vândut „pe sub mână”
Rețelele de socializare sunt pline de utilizatori de internet care recomandă acest tratament. Unii se laudă că au reușit să slăbească în timp record. Alții susțin că medicamentul este singura metodă care a fost de ajutor în procesul de slăbire. De altfel, cei supraponderali sunt îndrumați „cu încredere” să caute medicamentul și să încerce metoda revoluționară de slăbire. Nimeni nu vorbește însă despre faptul că acest tip de medicament este steict pentru bolnavii de diabet.
Mai mult, acesta se eliberează din farmacii în unele cazuri „la liber”. Din acest motiv, bolnavii de diabet îl găsesc tot mai greu.
Trendul a pornit din America
Dieta a devenit populară pentru prima dată în America. Este deja cunoscut faptul că în Statele Unite, numărul persoanelor supraponderale este uriaș. Trendul a debutat în America cu Saxenda, medicament cu aceeași destinație medicală precum Ozempicul.
După ce este procurat din farmacii, „pacienții” îl administrează singuri acasă. Nimeni nu ia în calcul însă riscurile la care aceștia se expun. De altfel, până acum, două persoane au murit din cauza complicațiilor acestui tratament.
Cum acționează medicamentul?
Ozempic este fabricat pentru bolnavii de diabet cărora le scade concentrația de zahăr din sânge. Acesta conține o substanță activă numită semaglutidă. Un astfel de medicament este recomandat și pentru prevenirea bolilor cardiace.