Noile măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirii au fost stabilite. Astfel, România se luptă cu noi măsuri drastice în școli. Anunțul oficial a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică.

Deciziile au fost luate oficial prin ordin comun. Leidnul a fost emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii. Acum, decizia este valabilă pentru toate structurile aflate în subordonarea MEC, până la noi ordine.

Măsuri drastice în școli

Noile măsuri luate pe timpul epidemiei prevăd o altfel de organizare a activității din școli. Astfel, în primul rând, accesul în instituții se va face diferit. Astfel încât să fie minim 4 metri pătrați pentri fiecare persoană și 2 metri între două persoane apropiate.

De altfel, accesul este strict interzis pentru persoanele care au o temperatură corporală ce depăşeşte 37,3 grade Celsius. Temperatura va fi luată la intrarea în instituție. Suprafeţele expuse vor fi dezinfectate cu alcool și dezinfectanți puternici.

Cum vor învăța elevii

Pe perioada aceasta, la școală vor reveni doar elevii din clasele terminale. Aceștia vor fi prezenți două săptămâni la școală plus în momentul în care se vor susține examenele naționale.

În aceste cazuri, activitatea de pregătire se va organiza pe grupe formate din cel mult 10 elevi. Pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră. De altfel, este interzis ca două grupuri de elevi să se întâlnească.

„Înainte de începerea activităţii, spaţiile vor fi dezinfectate cu substanţe biocide, pe bază de clor sau alcool, activitate urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puţin 30 de minute; accesul în interiorul unităţii de învăţământ preuniversitar se va realiza doar după dezinfecţia mâinilor, verificarea temperaturii – temperatură care nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius – şi sub rezerva absenţei simptomelor virozelor respiratorii”, se arată în comunicat.

Ce sunt obligați elevii și profesorii

Atât elevii, cât și profesorii vor purta mască de protecție. Nasul și gura trebuie să fie acoperite perfect. Elevii vor fi așezați în bănci în așa fel încât să aibă cel puţin un loc liber în stânga şi în dreapta şi un rând liber în faţă şi în spate.

La intrarea în instituţie se va asigura triajul epidemiologic pentru candidaţi şi examinatori. Acesta cuprinde termometrizare şi declararea de antecedente personale privind simptomatologia respiratorie. Orice persoană care nu se încadrează standardelor nu intră în școală.

„Candidaţii şi supraveghetorii vor fi protejaţi prin masca facială; intrarea în sala de examen se va face în mod organizat, pe rând, păstrând distanţa de 2 metri, iar în faţa uşii vor exista marcaje cu bandă colorată; pupitrele vor fi individualizate/prestabilite şi, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală; personalul ce asigură supravegherea va dirija candidatul către locul destinat”, precizează GCS.

De asemenea, se va asigura curăţarea pardoselilor, pupitrelor, scaunelor, clanţelor, mânerelor de la ferestre prin ştergere cu apă şi detergent, apoi cu substanţe biocide pe bază de clor sau alcool, înainte şi după fiecare serie de candidaţi. Toate aceste măsuri drastice în școli sunt luate la nivel național.