Reclamă

Mastercard încearcă să îmbunătățească experiența de cumpărături, așa că a anunțat în urmă cu câteva zile, la nivel european, majorarea limitei pentru plățile contactless fără PIN. Vineri, 27 martie, România s-a alăturat celor 29 de țări care aplică această schimbare.

Inițiativele celor de la Mastercard au adus un beneficiu, la nivel european înregistrându-se o creștere a utilizării cardurilor contactless și a dispozitivelor mobile pentru efectuarea plăților. Astfel, Mastercard a ajuns să efectueze 75% din totalul de tranzacțiilor.

„Mastercard a inițiat încă de la 12 octombrie 2018 procesul de ajustare a terminalelor de plată pentru o compatibilitate deplină cu tehnologia contactless de la 1 ianuarie 2020, înțelegând potențialul și importanța acestui mod de plată. Am văzut cu toții cât de rapid au adoptat consumatorii plățile contactless ca modalitate preferată de plată zilnică, dat fiind că la finalul ultimului trimestru din 2019 peste 9 din 10 tranzacții realizate cu cardurile Mastercard erau contactless. Aceste măsuri reflectă ritmul în care se schimbă comportamentul utilizatorilor, asigurându-le totodată siguranță, confort și rapiditate, într-o lume aflată în schimbare accelerată”, a spus Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

Majorarea limitei de plată contactless oferă posibilitatea unei plăți mai rapide și sigure, fără codul PIN. Unele țări adoptă majorarea limitei permanent, în timp ce alții o folosesc temporar, pentru a ajuta clienții în această perioadă dificilă.

Mastercard susține schimbarea

„Mastercard a promovat dintotdeauna beneficiile plăților contactless, care asigură cea mai sigură, simplă și rapidă modalitate de plată. Acest anunț înseamnă că cei care folosesc deja tehnologia contactless beneficiază de o și mai mare libertate, într-un mod pe care și-l doresc, dar și că le va oferi oamenilor un sprijin suplimentar în gestionarea provocărilor zilnice cu care se confruntă”, menționează Cosmin Vladimirescu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro