Credința și căutarea divinității le-a adus moartea unui grup de sute de persoane. „Masacrul de la Shakahola” după cum este cunoscută tragedia, a făcut 300 de victime.
Masacrul de la Shakahola: 300 de oameni, morți după ce au mers să-l „întâlnească pe Iisus”
Autoritățile din Kenya au descoperit alte zeci de cadavre în pădurea Shakahola. Unde până nu demult, era locul unde o sectă practica o ceremonie deosebit de periculoasă. Mai exact, țineau post negru timp de 30 de zile. Totul era condus de pastorul autoproclamat al sectei, Paul Nthenge Mackenzie.
Acesta le spunea oamenilor că este singura care prin care să-l „întâlnească pe Iisus”. Prin înfometare, după sfârșitul lumii, ar fi ajuns să fie printre cei care vor ajunge lângă Mântuitor.
Doar că această cale le-a adus doar moartea. 303 cadavre au fost descoperite în pădure. Iar autopsiile efectuate de medicii legiști au concluzionat că majoritatea au decedat din cauza foamei.
Primele victime au fost descoperite la jumătatea lunii aprilie. De atunci, pădurea este cercetată de autoritățile din Kenya, în căutarea altor trupuri neînsuflețite. Inițial, s-au găsit doar 15 persoane decedate. Doar că pe măsură ce căutările au continuat, au fost scoase de sub pământ alte aproape 300. Printre aceștia se numără bărbați, femei, dar și copii nevinovați.
Ce a pățit liderul sectei după ce s-au descoperit sutele de morți
Paul Nthenge Mackenzie și alte 35 de persoane au fost găsite responsabile pentru moartea adepților sectei. Aceștia le predicau oamenilor și îi încurajau să se înfometeze ca să cunoască adevărata credință.
Doar că autopsiile au scos la iveală că în interiorul sectei aveau loc și acte de violență teribilă. Unii dintre ei au fost strangulați, în timp ce alții au fost bătuți sau sufocați.
Pastorul a mai fost și în trecut arestat pentru practicile religioase extreme pe care le încuraja. Însă acest lucru nu l-a oprit să-și creeze propria sectă.