Festivlul UNOTLD de la Cluj a reușit și de data aceasta să aducă în același loc un număr imens de persoane. Indiferent de zonă, religie, vârstă sau statut social, oamenii au reușit să se distreze la maxim. Pe muzica celor mai buni artiști, după cum se obișnuiește. 

De această experiență a avut parte și un preot. Acesta a rămas plăcut surprins de unitatea de care dau dovadă cei prezenți la Festival. Preotul a fost convins chiar de către fiul său. Și a rămas plăcut surprins de întreaga experiență.

Părerea unui preot care a mers pentru prima dată la UNTOLD

În timp ce credincioșii consideră asemenea festivaluri situații care nu fac altceva decât să conducă tinerii pe calea spre pieire, un preot are cu totul o altă părere.

Din dorința de a rămâne anonim însă, acesta a declarat impresia cu care a rămas în urma unei astfel de experiențe.

social media

„Am ajuns în fața intrării și cu mâna pe inimă vă spun că am fost uluit de bucuria împărtășită de toți cei care s-au adunat acolo. Bucurie sinceră, venită din ceruri. Am simțit că acolo toți sunt prieteni deși nu se cunosc între ei, căci toți au un scop comun, de a se simți bine alături de muzicienii pe care îi apreciază.

Și după ce am simțit și văzut bucuria pură, m-am gândit ‘unde stă cel rău, unde e ura și diabolismul, poate mai înăuntru, că aici nu văd nimic”, a declarat preotul din Cluj, potrivit informațiilor apărute în presă.

Preotul i-a îndemnat pe colegii săi să nu judece

social media

„După această experiență, dragii mei colegi, preoți, teologi, vă spun din suflet: nu mai judecați! Călcați pe pământul pe care îl credeți de lavă și veți vedea că acolo răsar flori, respirați aerul pe care îl credeți de foc și veți vedea că e răcoros, lăsați ura deoparte, căci uscături sunt peste tot, dar noi trebuie să vedem frumosul și să-l înmulțim, nu să ne concentrăm doar pe urât.

Vă rog, data viitoare când vreți să mai spuneți o răutate despre copiii frumoși care merg la UNTOLD, tăceți! Mergeți, apoi, și vedeți că UNTOLD este despre bucurie, prietenie, unitate și incluziune”, a mai spus acesta.