Reclamă

Martin Schulz, președintele Fundației Friedrich Ebert și fost Președinte al Parlamentului European, a ținut joi o prelegere la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) despre perspectivele României în Uniunea Europeană, în contextul alegerilor europarlamentare. Evenimentul a fost moderat de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, și a reunit numeroși studenți, profesori, membri ai Senatului universității, reprezentanți ai alianței europene CIVICA și ai corpului diplomatic acreditat la București.

Tema prelegerii, “Europa după alegerile europarlamentare. Implicațiile pentru România”, a fost deosebit de relevantă în contextul politic actual, având în vedere alegerile organizate în perioada 6-9 iunie 2024, când cetățenii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și-au desemnat noii reprezentanți în Parlamentul European, transmite SNSPA într-un comunicat de presă.

Martin Schulz a evidențiat, în cadrul prelegerii, necesitatea unei Europe unite, solidare și tolerante, în fața principalelor provocări interne și externe pe care Uniunea Europeană trebuie să le depășească pentru a-și apăra valorile și interesele, într-o lume în care rivalitățile de putere sunt în creștere. De asemenea, a fost discutată și perspectiva României în acest context, evidențiind rolul său strategic în viitorul Uniunii, se mai spune în comunicat.

“Martin Schulz nu este doar membru al comunității academice a SNSPA, ci este un prieten al României. Domnia sa a avut un rol determinat în decizia de aderare a României la Uniunea Europeană și este un avocat fervent al accederii totale a țării noastre în Spațiul Schengen. Martin Schulz este un promotor al unității și solidarității europene și, prin dialogul deschis cu liderii români, a contribuit la consolidarea poziției României la nivel european. Prietenia sa cu România este reflectată și prin implicarea în diverse proiecte, cum ar fi reprezentarea Fundației Friedrich Ebert în România, care subliniază angajamentul față de stabilitatea țării în contextul european”, a spus rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

Evenimentul a inclus și o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, unde studenții și profesorii au avut ocazia să interacționeze direct cu Martin Schulz, abordând diverse subiecte de interes legate de viitorul Europei.

Martin Schulz a deținut numeroase funcții politice la nivel european, inclusiv pe cea de Președinte al Parlamentului European în perioada 2012-2017. Între anii 2017 și 2021, a fost membru al Bundestagului german și a ocupat, de asemenea, funcția de președinte al Partidului Social Democrat (SPD) între 2017 și 2018. În anul 2012, Senatul SNSPA i-a acordat înalta distincție de Doctor Honoris Causa al universității. Din decembrie 2020, Martin Schulz este Președintele Fundației Friedrich Ebert.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro