Instanța nu i-a făcut pe plac lui Liviu Dragnea. Tribunalul București a respins din nou cererea fostului lider al social democraților.

Instanța respingere cererea de eliberare a lui Liviu Dragnea

Deși a sperat că de acestă dată ar putea fi eliberat din închisoare, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au respins, marţi, cererea lui Liviu Dragnea de a fi eliberat din arest. După ce au hotărât că cererea formulată este nefondată. Avocații lui Dragnea au motivat în noua cerere că acesta este deţinut ilegal. Din câte se pare avocații  au invocat ca motiv de eliberare „habeas corpus”, o lege promulgată în anul 1679 de Parlamentul englez. Totuși, decizia judecătorilor nu este definitivă.

Liviu Dragnea a invocat un recurs în drept intitulat „habeas corpus”, potrivit Digi24.

,,Habeas Corpus” este o lege cu caracter constituţional, care a fost promulgată de Parlamentul englez, în 1679. Prin această lege se garantează libertatea persoanei, potrivit Agerpres.

Potrivit avocaților, fostul lider PSD este deţinut ilegal în închisoare. Potrivit acestora, completul de 3 judecători de la Înalta Curte care a decis condamnarea acestuia nu era specializat în judecarea faptelor de corupţie. În acest caz, avocaţii invocă o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.

Dragnea a introdus acţiunea la Tribunalul Bucureşti. Însă instanţa a decis trimiterea dosarului la Înalta Curte, după ce a justificat că nu are competenţa în acest caz. Însă judecătorii instanţei supreme au decis ca dosarul să fie retrimis la Tribunal.

Avocații au încercat de mai multe ori eliberarea acestuia

Decizie care l-a supărat pe Liviu Dragnea. În februarie el s-a arătat deranjat de faptul că Tribunalul vrea mutarea procesului la altă instanţă.

„Nu am pregătire juridică, dar constat că, după o cerere de recuzare şi o cerere de abţinere respinse, acum Tribunalul vrea să mute la altă instanţă. Cred că în ritmul ăsta o să ajungem să se judece când se va termina mandatul”,a declart atunci Dragnea.

Instanța supremă a decis ca pe 27 mai 2019, condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea. El a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

De atunci avocații lui Liviu Dragnea au încercat de mai multe ori să obține eliberarea din penitenciar. Prin introducerea în instanţe a două căi extraordinare de atac. Totuși, cererile au fost respinse.

Recent atât Tudorel Toader, cât și Viorica Dăncilă au făcut o serie de dezvăluiri care îl vizau pe Liviu Dragnea.