Marșul Bucharest Pride 2024 se desfășoară astăzi începând cu ora 16.00, în București. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiți/pregătite/pregătitx!», se arată în descrierea evenimentului organizat de Asociația Accept. Susținătorii „familiei tradiționale” au organizat și anul acesta o contramanifestație, cu numele „Marșul Normalității”.
Cei care vor ieși astăzi în stradă vor milita pentru două lucruri diferite. Marșul Bucharest Pride 2024 are ca scop „recunoaștere legală și protecția tuturor familiilor LGBTQIA+ și nevoia unei proceduri de recunoaștere juridică a genului pentru persoanele transgender”, după cum precizează Accept, organizatorul evenimentului. 25 de ambasade și Reprezentanța Comisiei Europene în România susțin manifestația.
„Iubirea este înnăscută, ura este învățată. Cu toții știm să acceptăm, să existăm, să iubim, chiar dacă uneori avem nevoie de timp ca să-nvățăm s-o arătăm. Față de noi înșine, dar și față de ceilalți. E un proces prin care o bună parte a societății a trecut deja. Pentru unii durează mai mult, pentru alții mai puțin. Pe oamenii care și l-au asumat și care și-au amintit că nu ura este cea care ne va ajuta să creștem împreună, ci iubirea și înțelegerea față de ceilalți, noi îi numim aliați. Și le mulțumim. Suntem pregătiți este despre noi toți: persoane LGBTQIA+, familiile noastre, aliați ai comunității – oameni care zi de zi fac pași către o lume mai primitoare, mai diversă, mai incluzivă. Cu toții suntem, într-o formă sau alta, pregătiți pentru iubire! Suntem doar în etape diferite de acceptare a acestui fapt.”, a afirmat Florian-Mihail Păun, coordonatorul Bucharest Pride 2024, potrivit sursei citate.
Conform Asociației Noua Dreaptă, Marșul Normalității promovează „familia adevărată” formată dintr-un bărbat și o femeie „indiferent de unele «hotărâri internaționale» ce ar vrea să «bage pe gât» României acceptarea și altor tipuri de «familii» sau «parteneriate civile» mono-gen”.
Anul acesta, participanții la Marșul Normalității au fost invitați de la orele 12:00 în Piața Victoriei pentru a porni o oră mai târziu pe traseul: Piața Romană – Piața Universității – Piața Unirii – Patriarhia Română. Manifestația este, conform paginii de Facebook a organizatorilor, „împotriva paradelor «mândriei» («pride»), deviațiilor pe străzile României” și este autorizată de Primăria Capitalei.
Anul trecut, la cea de-a 19-a ediție a Marșului Normalității, au participat câteva sute de persoane, conform Asociației Noua Dreaptă. Conform asociației Accept, Marșul Bucharest Pride a scos în 2023 în stradă mai mult de 25.000 de oameni.