Reclamă

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a felicitat luni pe Donald Trump pentru revenirea sa în funcția de președinte al SUA, exprimând sprijin pentru intensificarea cheltuielilor de apărare ale statelor membre ale Alianței. „Cu președintele Trump din nou în funcție, vom crește turația cheltuielilor și producției de Apărare”, a transmis Rutte într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, conform agenției EFE, citată de Agerpres.

Rutte a salutat încercările lui Trump de a obliga statele membre să-și crească cheltuielile pentru apărare, afirmând: „Împreună putem realiza pacea prin forță, cu ajutorul NATO!”. El și-a transmis „cele mai sincere felicitări” președintelui american pentru revenirea la Casa Albă, arătându-se un susținător al politicii sale.

Fostul premier olandez a fost unul dintre puținii lideri europeni care au menținut relații bune cu Trump în timpul primului său mandat prezidențial. În prezent, Rutte sprijină cererile președintelui republican de a crește substanțial cheltuielile militare, chiar dacă solicitarea lui Trump ca națiunile NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare este considerată nerealistă de numeroase state ale Alianței.

Secretarul general al NATO a subliniat necesitatea unei „mentalități de război” și a sugerat ca fondurile dedicate bugetelor pentru pensii, sănătate sau asistență socială să fie parțial redirecționate către apărare. Din cele 32 de state membre ale NATO, doar 23 au atins în prezent obiectivul de 2% din PIB pentru bugetul Apărării, stabilit de Alianță.

Posibilitatea de a crește această țintă va fi discutată la următorul summit NATO, planificat să aibă loc la Haga, în iunie 2025. Deși sunt state care susțin creșterea angajamentului bugetar la 3% din PIB, divergențele persistă în rândul țărilor europene.

Donald Trump a amenințat, în timpul campaniei sale electorale, că ar lua în considerare retragerea SUA din NATO dacă celelalte state membre „nu-și plătesc facturile”. Totuși, Mark Rutte a declarat că nu crede că președintele american va adopta această măsură.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro