Din ce în ce mai multe personalități publice se plâng pe rețelele de socializare din cauza facturilor uriașe pe care le primesc. 

Dana Budeanu, Mihai Șora și Dorian Popa sunt doar unele dintre persoanele publice care s-au plâns din cauza facturilor colosale. O altă persoană care a fost scoasă din sărite din cauza facturilor este actorul Marius Manole. 

Artistul a împărtășit cu urmăritorii de pe site-urile de socializare experiența neplăcută de care a avut parte.  

”Mi-a venit factura de la Enel România. Eu cred ca plătesc pentru Casa Poporului. 7000 kw .. Mai sa fie! Si nu e gluma”, scrie pe Facebook actorul prezentând o factură cu un total de plată de 7.518,13 lei.

Marius Manole, factură uriașă la curent

Sinteza facturii cuprinde componente reglementate (3.542,79 lei), componente negociate (3.555,34 lei) şi servicii cu valoare adăugată (422,00 lei). De asemenea, factura prezintă o contradicție enormă. Perioada de facturare este 28.12.2020- 31.08.2022, adică aproximativ doi ani de zile. 

CITEȘTE ȘI: Dorian Popa, factură uriașă la energia electrică. Cum a reacționat vedeta când a primit factura acasă

Marius Manole nu este singurul care a pățit așa ceva. Celebrul filosof Mihai Șora și-a vărsat amarul pe Facebook. Postarea lui a primit atât de multe apreciezi, încât chiar și cei de la ENEL i-au răspuns. Bărbatul a avut de plată peste 6.000 de lei, în condițiile în care suma nu este deloc justificată, cel puțin asta reiese din postarea acestuia.  

Marius Manole a rămas cu gura căscată! Cât trebuie să plătească actorul la curent: Cât pentru Casa Poporului

Mihai Șora, peste 6.000 de lei de plată la ENEL

Acesta ar trebui să plătească această sumă până la jumătatea lunii septembrie. Suma nu este justificată, în condițiile în care filosoful spune că folosește doar un bec economic la birou, un frigider mic, un laptop, o tabletă, un telefon mobil și o mașină de spălat.   

Bărbatul susține că nu mai are alte aparate electronica sau electrocasnice în locuință. Nu are televizor, aer condiționat, aparat de cafea, sau alte aparate de acest gen.   

O altă persoană care a primit o factură pur și simplu de neimaginat este Dorian Popa. Acesta a avut de plătit peste 8.000 de lei. Un om pozitiv de fel, Dorian Popa a postat pe Instagram o poză cu suma pe care o are de plată, urmată de mesajul „Am știut eu de ce nu merg în concediu!”.

Distribuie

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.