Reclamă

Ministrul Muncii, social democratul Marius Budăi, a vorbit detaliat despre ajutoarele pe care urmează să le primească românii anul viitor. Așa cum se știe deja, programul național „Sprijin pentru România” va continua și anul viitor.  

Acest lucru înseamnă că românii nevoiași vor primi un ajutor de 250 de lei din două în două luni. Vestea bună este că a fost majorat pragul valoric până la care se acordă aceste tichete sociale. De la 1.500 de lei cât era în 2022, în anul 2023 vor primi aceste vouchere și cei cu venituri de 1.700 de lei.  

De asemenea, Budăi a precizat că ultima tranșă din voucherele sociale acordate în acest an a început deja să intre pe cardurile românilor. În ceea ce privește plata pensiilor pe luna decembrie, acestea vor intra pe carduri la mijlocul lunii ianuarie. Budăi explică faptul că începe un nou an și va dura până când se deschid conturile, până se alimentează. Ulterior, autoritățile vor vira banii către Poșta Română. El a precizat că se va lucra și în weekend pentru ca până pe data de 15-17 ianuarie să intre pensiile aferente lunii decembrie. 

Marius Budăi, anunț important pentru români

Începând din luna februarie, românii cu venituri mai mici sau egale cu suma de 1.700 de lei vor primi și voucherele pentru alimente.  

„După cum ați văzut și în acest an am avut măsuri de sprijin până la concurența valorii de 2.000 de lei venituri. În anul 2023 pe praguri valorice vom avea până la 3.000 de lei. Absolut toate aceste ajutoare sunt prevăzute în actele normative și sumele există în bugetul aprobat deja în Parlamentul României”, a declarat, duminică, Marius Budăi la România TV. 

Bugetul de stat pentru anul 2023 a fost făcut cu scopul de a proteja nivelul de trai al românilor nevoiași. Ținând cont de majorarea prețurilor și de facturile imense, românii cu probleme financiare de abia fac față perioadei de criză financiară. În acest context, statul s-a gândit la mai multe măsuri de ajutor pentru cei care au nevoie.  

Cu cât vor crește veniturile pensionarilor în 2023

Așadar, bugetul pe anul 2023 prevede resurse consistente pentru nivelul de trai al românilor. Sunt acordate 130 de miliarde de lei pentru pensii, 28 de miliarde de lei pentru asistență socială și 2,1 miliarde de lei pentru șomaj. În același timp, veniturile pensionarilor cresc diferențiat, cu până la 45%.  

Marius Budăi a precizat că PSD a reușit să crească veniturile pensionarilor cu venituri mici, pentru ca aceștia să facă față creșterilor de prețuri. Așadar, în anul 2023, pensionarii vor fi ajutați în următorul fel: 

  • 2,3 milioane de pensionari, care au pensii între 1000 și 1500 de lei- creșteri ale veniturilor cu 34% și 45%;
  • 950 de mii de pensionari, cu pensii între 1500 și 2000 de lei, majorare venituri cu 22% și 25%;
  • 1 milion de pensionari, cu pensii de la 2000 la 3000 de lei, majorare venituri cu 14-15%;
  • 500 de mii de pensionari, cu pensii peste 3000 de lei, majorare venituri cu 12,5%.

Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro